Românca rapita în Egipt a fost eliberata
Turistii rapiti în sudul Egiptului ar fi fost eliberati, a declarat un jurnalist al postului de televiziune Al Jazeera, citând surse care nu au fost identificate, relateaza cotidianul La Repubblica, în pagina electronica.
“(Turistii, n.red.) au fost eliberati fara a se plati vreo rascumparare”, a declarat un jurnalist Al Jazeera.
Potrivit reconstituirii efectuate de postul de televiziune arab, turistii s-ar fi deplasat pâna în zona sudaneza a Gilf al Kabir, podis situat la granita dintre cele doua state africane.
Cei unsprezece turisti straini ar fi fost opriti de rapitori pe teritoriu sudanez, jefuiti iar apoi eliberati.
Jurnalistul Al Jazeera a amintit ca un caz similar a avut loc în luna ianuarie.
Un grup format din 15 turisti straini, de nationalitate germana, italiana si româna, au fost rapiti în apropiere de granita cu Sudanul iar negocierile privind cererea de rascumparare sunt în curs, au declarat luni oficialii egipteni, citati de Reuters.
Armata egipteana a initiat o operatiune pentru cautarea turistilor rapiti probabil vineri într-o zona desertica din sudul tarii, în apropierea frontierei cu Sudanul si Libia.
Ministrul egiptean al Turismului, Zoheir Garrana, a declarat ca informatiile despre rapire au aparut în momentul în care proprietarul unei agentii de turism si-a sunat sotia pentru a-i spune ca a fost luat ostatic.
Initial, Garrana a anuntat ca exista negocieri cu rapitorii, dar ulterior a dezmintit informatiile. “Nu exista negocieri cu rapitorii pentru ca acestia nu au cerut oficial interventia Guvernului egiptean”, a spus Garrana.
Ministrul egiptean al Turismului afirma ca rapitorii sunt, “cel mai probabil” sudanezi, existând indicii ca ostaticii ar fi fost dusi peste granita.
Un oficial din cadrul serviciilor de securitate egiptene sustine ca rapitorii sunt din Ciad, iar alta sursa ca ar fi chiar egipteni.


Avram Iancu
Radu Gyr



