Passe-partout ca teatru principial

Un ţăran seceră moartea pe câmp… Martin Luther King ţine un discurs teleghidat… Cercetătorul descoperă noi moduri ca un ţăran să mănânce un măr… Ridiculizarea chirurgiei estetice aplicată de preoţii cultului corpului – chirurgi ai deformării – stârneşte aplauze… Pe scurt, într-o oră şi jumătate Passe-partout destruge (şi nu distruge) lumea pe care o vedem dar nu o disecăm principial niciodată. A destruge este un termen heideggerian şi înseamnă a tăia sistematic în toate straturile a ceea ce pentru noi se prezintă ca realitate, în direcţia unui arché, a unui principiu originar pe care se clădesc toate celelalte axiome. E foarte probabil ca acel principiu să nu poată fi recuperat niciodată, ceea ce înseamnă că, privindu-ne istoria şi tradiţia, privindu-ne limba în care trăim, ne putem resemna într-un relativism acut sau putem să rămânem cu picioarele pe pământ, urmându-ne – să mă repet – istoria, tradiţia, limba.

Cei cinci tineri pe care clujenii au avut ocazia să-i vadă pe scenă în zilele de 14 şi 15 decembrie a.c., ucenici declaraţi ai lui Dan Puric dar în acelaşi timp caractere de neegalat (aşa cum au demonstrat-o discuţiile cu ei de după spectacole, fie în Auditorium Maximum, fie în local până noaptea târziu) au decis să urmeze a doua variantă din cele de mai sus. Evenimentul întins pe parcursul a două zile îşi are două surse ale importanţei sale pentru mediul cultural clujean. În primul rând, este singurul de acest gen (care să valorifice simplitatea vieţii de ţăran şi împlântarea acesteia într-o tradiţie neîntreruptă dar care se stinge uşor) pe care Clujul l-a văzut de ceva timp din partea unei trupe de teatru extrem de tânără şi neinstituţionalizată („companie” de teatru). În al doilea rând, Passe-partout reprezintă o scăpare de oratorie. Limba este atât de vie în personajele scenelor de câteva minute fiecare care rulează fără încetare timp de peste o oră încât ea refuză să se falsifice printr-o simplă oratorie sau o simplă replică şi, în schimb, se „pantomimează” –dacă îmi e permis acest verb format ad-hoc.

Într-un oraş în care presa îşi câştigă pâinea aducând calomnia şi omiterea voită a faptelor la ordine de zi, Napocanews se simte onorată că a fost singura publicaţie ce a stat alături de organizatori şi actori şi i-a susţinut necondiţionat pe aceştia de-a lungul celor două zile memorabile.

Cristian Hainic

comentarii