.

Virgil Pop a intrat în Parlament

• publicat la: 2 December 2008
Virgil Pop a intrat în Parlament

Virgil Pop, care a candidat din partea PNL în colegiul 8 pentru Camera deputaţilor şi care a fost reţinut de DNA şi apoi arestat, a reuşit să obţină un mandat de parlamentar.
Virgil Pop s-a clasat pe locul al treilea, cu 11,82 la sută (2.299 de voturi), după candidaţii PD-L şi PSD.

Virgil Pop a fost reţinut, pe 17 noiembrie, de DNA Cluj, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, iar Tribunalul Cluj a emis pe numele său un mandat de arestare de 29 de zile. El este cercetat în urma autodenunţului unui om de afaceri din Oradea, Petru Chiş, care susţine că Virgil Pop i-ar fi promis să-i favorizeze obţinerea unor contracte de execuţie de lucrări cu SC Electrica SA Bucureşti.

Din cauza arestării sale în altă localitate decât cea de domiciliu, Virgil Pop n-a putut să-şi exercite votul.

Alături de Virgil Pop, PNL va mai avea doi parlamentari clujeni: Marius Nicoară la Senat şi Horea Uioreanu la Camera Deputaţilor.

Marius Sălăjean

Lasati un comentariu