Arhiva pentru 7 January 2009
Ilie Sârbu: „Eu şi Băsescu am crezut şi am lucrat doi ani pentru alianţa PSD-PDL“
Ilie Sârbu, actual ministru al Agriculturii, vicepreşedinte PSD şi un apropiat al Grupului de la Cluj, face o dezvăluire surprinzătoare despre cât de vechi sunt negocierile pentru formarea actualei coaliţii. Cum vă simţiţi din nou la Minister şi mai ales în noua formulă guvernamentală? Mă înţeleg foarte bine cu noii colegi, mai ales
Mai multe articole
Viceprimarul Laszlo Attila: “Nu va fi modificat preţul gigacaloriei!”
Viceprimarul Clujului a declarat că nu există intenţia, la nivel de Consiliu Local, de a se modifica preţul gigacaloriei stabilit la sfârşitul anului 2008. Afirmaţia d-lui Attila vine în contextul declarării stării/situaţiei de urgenţă, pe fondul crizei gazelor naturale. Potrivit directorului
O treime dintre palestinienii ucişi din Gaza aveau sub 16 ani
Aproape o treime dintre cei 689 palestinieni ucisi de armata israeliana in ofensiva impotriva Hamas din Fasia Gaza erau copii si adolescenti cu varste sub 16 ani, au anuntat miercuri serviciile palestiniene de urgenta, relatează Ziare.com. In total, 220 tineri cu varste sub 16 ani au fost ucisi de tiruri
Miting de susţinere al palestinienilor în piaţa Mihai Viteazul
Mâine, 8 ianuarie, între orele 15-16, Asociatia Româno-Arabă din Ierusalim condusă de dr. Hammad Ghazi va organiza un miting pe platoul din piaţa Mihai Viteazul în sprijinul palestinienilor aflaţi sub asediul armatei israeliene. Clujenii care susţin retragerea armatei israeliene din fâşia
Responsabilii cu căldura şi gazul vor să liniştească populaţia
Mai mulţi responsabili cu căldura şi gazul metan din Cluj-Napoca -viceprimarul Laszlo Atila, directorul Trasngaz Cluj, Marcel Ţandrău, directorul E. ON Gaz Cluj, Ioan Marc, şi directorul Regiei de Termoficare Cluj-Napoca, Emil Miron- au dat asigurări că nu vor exista probleme în privinţa alimentării
Mama lui Emil cel Mic
Pe internet circulă în ultima vreme o poezie intitulată “Mama lui Emil cel Mic”, o compunere ironică la adresa premierului Emil Boc, în stilul baladei “Mama lui Ştefan cel Mare”. Pe cât de simplă şi de rudimentară, pe atât de multe adevăruri cuprinde aceasta: Mama
Implicaţiile grave ale declarării stării de urgenţă
Ministrul Economiei Adriean Videanu a declarat marţi, la sfârşitul sedinţei Comisiei de coordonare pentru asigurarea siguranţei in aprovizionarea cu gaze naturale, că a decis declararea stării de urgenţă, pe fondul crizei gazelor naturale. Din cauză faptului că Rusia a sancţionat Ucraina
Panetta ales ca director al CIA
Preşedintele ales Barack Obama a uimit comunitatea naţională de informaţii prin alegerea şefului de personal al Casei Albe din perioada Clinton, Leon E. Panetta, personaj cu vastă experienţă la Washington şi cu puţină experienţă în domeniul informaţiilor, ca viitor şef al CIA. Decizia
Alin Tişe s-a întâlnit cu reprezentanţii Universităţii
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului de Administraţie al CFM Universitatea Cluj, d- nul Remus Câmpeanu şi cu secretarul general al acestui club, d-nul Adrian Bogdan. În cadrul întrevederii, reprezentanţii clubului de fotbal au prezentat
Stare de urgenţă în România
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a făcut o serie de declaraţii astăzi, după terminarea şedinţei Comisiei de coordonare pentru asigurarea siguranţei in aprovizionarea cu gaze naturale. Adriean Videanu a afirmat că problema este serioasă dar a precizat că “încă nu sunt probleme în


Avram Iancu
Radu Gyr
