Mircia Giurgiu: “Dorim să susţinem valorile morale creştine!”

• publicat la: 12 February 2009
Mircia Giurgiu: “Dorim să susţinem valorile morale creştine!”

Clujeanul Mircia Giurgiu a organizat astăzi, la insistenţele comunităţii creştine a Clujului, un marş al tăcerii – împotriva manifestărilor lesbienelor, întrunite la Cluj-Napoca pentru un congres mondial. Deputatul a precizat că “trebuie să le respectăm drepturile, însă ele trebuie să ştie că nu reprezintă modele de urmat pentru copiii noştri. Vrem ca aceştia să fie educaţi în spiritul familiei tradiţionale, unde poate exista o astfel de comuniune doar între bărbat şi femeie”.

Aproximativ 200 de persoane care aveau asupra lor steaguri, icoane şi pancarte s-au adunat lângă statuia lui Matei Corvin pentru a protesta împotriva “Sodomizării” societăţii. Printre participanţii la acest eveniment s-au aflat membrii Asociaţiei Noua Dreaptă, dl. Horea Dan, consilieri locali, membri B.N.S. Cluj, membri ASCOR şi suporteri ai Universităţii Cluj.

Aceştia au mărşăluit prin Bulevardul Eroilor, până în faţa Catedralei Ortodoxe, unde s-au rugat şi au aprins lumânări.

“Marşul tăcerii” este răspunsul comunităţii clujene creştine la organizarea “Festivalului Internaţional Lesbi” de către ONG-ul “Esti Unică”.

Marius Mureşan

Be the first to like.

comentarii

de carmen la 13 February 2009 - 12:06 am

Cand va organiza parlamentarul Mircia Giurgiu un mars al tacerii impotriva speculatiilor imobiliare de la cluj,a colegilor de partid si nu numai a lor?
Probabil pentru Mircia Giurgiu speculatorii imobiliari reprezinta “modele de urmat pentru copiii noştri.”

de ovidiu la 13 February 2009 - 11:47 am

unde dai si unde crapa?
ce are a face piata imobiliara cu lesbienele?

de Mihai C. la 13 February 2009 - 6:09 pm

dar unde e Sorin Apostu, candidatul PD-L la primaria Clujului? A fost si el prezent la mars?

din stirile de pe internet se pare ca Sorin Apostu a fost de acord si a sustinut manifestatiile gay. Iar acum tot un PDL-ist vine sa ne spuna ca apara valorile crestine. Astia chiar ne cred prosti?

dand PDL imi cere votul pe cine sa cred, pe Giugi sau pe Apostu? Nu mai conteaza, voi vota cu PNL de data aceasta.

de Talida Covaci la 14 February 2009 - 2:34 pm

Fratilor,

Am o gramada de ani, dar tot nu inteleg de ce este lumea atit de pornita impotriva celor cu inclinatiii sexuale diferite de ale majoritatii.
Nu le pledez neaparat cauza si, daca vreti, ma situez intre cei multi pentru ca si eu sint adepta sexului traditional, dovada faptul ca am doi copii, dar oamenii astia nu cer decit sa nu mai fie condamnati apriori.
Nu i-am vazut nicodata sarutindu-se, macar, in public, nu fac nici o fapta reprobaila, nu afecteaza pe nimeni prin comportamentul lor in viata privata.

Nu inteleg de ce nu se organizeaza mitinguri ale crestinilor impotriva celor care violeaza copii, sau a celor care isi tin familiile intr-o permanenta teroare, sau a hotilor si a tilharilor. Astia, la fel ca si politicienii, chiar FAC rau celor din jur. Dar nici crestinii, nici altcineva nu se revolta.

Lasati un comentariu