


Dezbatere: Şcolile din Transnistria şi dreptul la educaţie în limba română
Astăzi, 11 iunie 2009, începând cu ora 15.00, a avut loc în incinta Casei de Cultură a Stundenţilor dezbaterea cu tema: „Şcolile din Transnistria si dreptul la educaţia in limba română”.
Sub forma unui debate British Parliament – formă de dezbatere inspirată din funcţionarea Parlamentului Britanic, împreună cu Asociaţia de dezbatere şi oratorie ARDOR Transilvania, Grupul de Iniţiativă Basarabeană doreşte să aducă la cunoştinţa publicului larg informaţii despre dreptul fundamental la educaţie în limba maternă care este încălcat în regiunea separatistă Transnistria. Două tabere vor dezbate această problemă: Echipele Opoziţiei şi Echipele Guvernelor.
Astăzi dorim să sensibilizăm opinia publică şi societatea civilă românească asupra unor probleme palpabile, care se produc în vecinătate. Este vorba despre dreptul copiilor din Transinistria de a alege instruirea în limba română şi dreptul părinţilor de a alege pentru copii lor această formă de predare”, a declarat basarabeanul Cornel Popa, prezent la dezbatere.
Având în vedere faptul că populaţia Transnistriei, după etnii, se grupează astfel: 40 % moldoveni, 26 % ucrainieni, 26 % ruşi şi 8 % restul etniilor, este considerată absurdă, de către organizatorii evenimentului , modalitatea de predare aplicată în această regiune: în 82 % dintre şcoli se predă în limba rusă, 13,5 % – limba română, după alfabetul chirilic, 3,8 % – limba română, după alfabetul latin şi 7 % în ucraineană.
Liceele românesti „Evrica” din Râbniţa, liceul „Alexandru cel Bun” din Bender şi Liceul din Grigoriopol, care sunt hartuite de autoritati, s-au adresat la CEDO ca sa apere dreptul copiilor si parintilor de a alege limba de predare.
CEDO examinează dosarul şcolilor cu predare în limba română din Transnistria
Un grup de parinti, elevi si profesori din Transnistria s-au plans la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului pe faptul ca in regiune a fost interzisa predarea in grafia latina, fiecare reclamant referindu-se la o scoala distincta din stanga Nistrului.
Acestia declara ca le-a fost incalcat dreptul la respectarea vietii private si familiale, dreptul la instruire, si sustin ca au fost discriminati si supusi unui tratament inuman si degradant.
CEDO a audiat la data de 09.06.2009 partile implicate in proces. Pe de o parte reclamantii, reprezentati de avocati, iar de cealalta parte – agentii guvernamentali ai Guvernelor Moldovei si Rusiei. Rusia este implicata in proces in calitatea sa de mediator in conflictul transnistrean.
Curtea de la Strasbourg urmeaza sa se pronunte pe marginea acestor cazuri in jumatate de an si sa dicteze si suma despagubirilor.
Conflictul legat de scolile cu predare in grafie Latina din stanga Nistrului a inceput odata cu crearea regiunii separatiste. Liderii de la Tiraspol au ordonat inregistrarea tuturor scolilor din regiune ca fiind ale Transnistriei, in caz contrar ele nu vor fi recunoscute si vor fi private de dreptul de a activa.
Liceul „Evrica” din Rabnita a refuzat sa se inregistreze, deoarece acest lucru presupunea trecerea la grafia chirilica.
Conflictul a luat amploare in 2004, cand administratia transnistreana a incercat sa ia cu asalat sediul liceului.
Parintii, elevii si profesorii au inceput sa pazeasca institutia ziua si noaptea. Militia transnistreana a patruns in liceu si a evacuate, cu forta, toate persoanele, inclusiv femei si copii. Cinci barbati s-au ales atunci pana la 7 zile de arest.
Ulterior, “Evrica” a fost inregistrat la asa-numita Camera de Inregistrare din Tiraspol in calitate de institutie de invatamant privat si obligat, astfel, sa treaca la grafia chirilica si curriculum-ul elaborat de Departamentul Educatie din stanga Nistrului.
Despre procesul de la CEDO:
La CEDO, trei cauze contra Moldovei şi Rusiei într-o singură zi
CEDO a audiat trei cauze contra Moldovei şi Rusiei
CEDO a audiat trei cauze contra R.Moldova si a Rusiei
CEDO examineaza dosarul scolilor cu predare in limba romana in Transnistria
N.N.







Avram Iancu
Fotoblog NapocaNews – Otilia Chiş
Radu Gyr









