Partizanul anticomunist Andrei Meşter a fost exhumat – Galerie Foto

În urma cercetărilor întreprinse, experţii IICCR au identificat locul în care a fost înhumat Andrei Meşter, împuşcat de Securitate în 20 octombrie 1949, şi au fost demarate procedurile de exhumare a rămăşiţelor pământeşti ale acestuia la Salciua, jud. Alba. Acţiunea a avut loc joi, 27 August 2009, şi la ora 15 au fost găsite rămăşiţele pământeşti ale lui Andrei Meşter. Vă prezentăm poze în exclusivitate cu rămăşiţele şi mormântul partizanului anticomunist Andrei Meşter ucis cu bestialitate de Securitatea comunistă.

Vinovaţii unor astfel de crime sunt liberi şi primesc pensii grase de la stat. Este necesar un proces real al comunismului, în care cei vinovaţi de astfel de crime să fie judecaţi şi închişi pentru fărădelegile lor. Pentru această odioasă crimă este responsabilă Securitatea din Turda.

Povestea lui Andrei Meşter

Andrei Meşter s-a născut la 30 septembrie 1901 (sau 1902) în satul Parhida, com. Tămăşeu, jud. Bihor. Pe crucea de la mormântul său, confecţionată înainte de moartea sa, anul naşterii este indicat ca fiind 1901. Andrei Meşter şi-a satisfăcut stagiul militar între cele două războaie mondiale în cadrul Jandarmeriei, fiind în serviciu la Postul de Jandarmi din comuna Sălciua, jud. Alba. Aici a cunoscut-o pe Faur Valeria, născută în anul 1889, cu care ulterior s-a căsătorit, neavând copii împreună.

Andrei Meşter n-a fost nici chiabur, nici ţăran de rând, fiind însă un bun meseriaş în prelucrarea blănurilor, un cojocar căutat de multă lume şi cu mare influenţă prin partea locului. După unele informaţii, neconfirmate încă, de nici o sursă documentară sau istoriografică, Andrei Meşter ar fi fost membru al Mişcării Legionare, fiind chiar primarul comunei Sălciua în scurta perioadă a guvernării legionare. După instaurarea comunismului s-a împotrivit noului regim, devenind o persoană incomodă care trebuia redusă la tăcere. Fiind urmărit de autorităţi, la începutul anului 1948 şi-a părăsit domiciliul şi a devenit fugar în Munţii Trascăului. Se cunoaşte că pentru o vreme şi-a găsit adăpost la Măriuţa Giurgiu, în satul Valea Poienii, situat nu departe de Sălciua, de unde a şi fost capturat şi arestat în vara lui 1948. Securitatea l-a făcut responsabil de conducerea unei aşa-zise bande de partizani, care în realitate nu a existat. Câtă vreme a fost fugar, a avut doar întâlniri cu diferite persoane care se aflau în situaţia lui, uneori aceştia ajutându-se reciproc cu cele necesare subzistenţi, şi în special cu mâncare.

Din ce se cunoaşte, după arestare, Andrei Meşter a fost reţinut în arestul Securităţii din Turda vreme de aproximativ trei luni, timp în care a fost supus anchetelor şi torturii. În dimineaţa zilei de 20 octombrie 1948, care era zi de târg la Sălciua, a fost scos din arest şi transportat cu maşina Securităţii pe Valea Arieşului până la podul de cale ferată ce traversează pârâul Harâncului, loc ce marchează convenţional, pe şosea, hotarul dintre comunele Poşaga şi Sălciua. Conform unei mărturii scrise ce provine de la un martor ocular, după ce a fost debarcat din maşină, Andrei Meşter, încătuşat fiind, a fost însoţit de două persoane care aveau fiecare câte un pistol mitralieră. La un moment dat, unul dintre bărbaţii însoţitori a executat o rafală scurtă din apropiere şi pe la spate, împuşcându-l mortal pe Meşter, cadavrul acestuia prăvălindu-se în şanţul drumului. Ulterior cei doi l-au acoperit superficial cu frunze uscate.

În urma investigaţiilor întreprinse, s-a stabilit faptul că persoana care a tras a fost locotenentul Florea Sabău, cadru operativ la Securitatea din Turda. Crima a fost înfăptuită nu întâmplător în ziua marelui târg de toamnă din Sălciua, deoarece cadavrul trebuia folosit ca „sperietoare” pentru sutele de ţărani care trebuiau să treacă în acea zi prin acel loc, mergând sau venind de la târg. Autorităţile au permis familiei ridicarea şi îngroparea cadavrului abia după mai bine de o săptămână.

Locul mormântului se află în Sălciua, pe o coastă de deal, terenul aflându-se atunci în proprietatea familiei defunctului, astăzi fiind în posesia lui Ioan Lombrea.

Ionuţ Ţene, Foto:  IICCR

Marius Sălăjean

comentarii