Arhiva pentru 4 September 2009
Imnul social-democrat: “Mircea Geoană e speranţa/ viitorul ţării e/ să votăm de data asta/ candidatul PSD”
La Conferinţa extraordinară a organizaţiei judeţene a PSD Cluj, desfăşurată vineri după- amiază social-democraţii clujeni au propus un imn de campanie care să fie preluat de toate organizaţiile social-democrate, pentru alegerilor prezidenţiale programate peste două luni şi jumătate. Propunerea de imn a fost audiată pentru prima dată
Mai multe articole
Completare listă donaţii – Agora “U”
Proiectul AGORA “U” – volumul II, initiat de cativa suporteri ai Universitatii Cluj, continua prin colectarea de fonduri in vederea tiparirii manuscrisului semnat de istoricul Gheorghe Bodea. Astfel, cei ce vor sa doneze o anumita suma de bani, o pot face de acum si prin intermediul
Walter, pleacă şi lasă-ne!
Să vii la două, trei luni după ce ţi s-a făcut cadou (pe bani de ţigări, în fotbal) U Cluj, echipa emblemă a oraşului şi să afirmi că te-ai săturat, într-un ziar electronic local: “E o totală nebunie ce se întampla la clubul acesta, nu mi-am închipuit că voi avea parte de aşa ceva!
Berceanu: Îi pregatesc lui Mircea Badea penele pe care şi le va pune pe fund
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat ca ii pregateste personal lui Mircea Badea penele pe care acesta a promis ca si le va “pune in fund” daca actualul Executiv va reusi sa finalizeze lucrarile la Autostrada Bechtel propuse pentru acest an. Declaratia a fost facuta in cadrul
Expoziţii deschise la Muzeul de Artă Cluj-Napoca în perioada 5 – 11 septembrie, 2009
Program: Miercuri – duminică: 10.00 – 17.00, Luni, marţi – închis - Galeria Naţională Galeria Naţională, deschisă în sălile de la etajul clădirii, etalează piese de pictură şi sculptură selectate riguros din patrimoniul Muzeului, propunând o prezentare coerentă (atât sub raport
Consilieri judeţeni PSD despre Alin Tişe: “Minte cu neruşinare!”
Grupul de consilieri judeţeni din partea Partidului Social Democrat au remis un comunicat de presă în care îl acuză pe preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, că dezinformează opinia publică susţinând că social-democraţii se opun construirii noului stadion municipal: “Din respect
PD-L sună goarna pentru alegeri
Primarii şi viceprimarii democrat-liberali din localităţile clujene au avut o întâlnire cu conducerea organizaţiei PD-L Cluj, întâlnire la care unul dintre principalele puncte discutate a fost în legătură cu pregătirea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie. Discuţile
Francezii de la Soditex vor oferi consultanţă pentru Clujana
Luni, 07.09.2009, cu începere de la ora 12.00, în sala Mare de Şedinţe a Palatului Administrativ din Cluj-Napoca, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe va participa la semnarea Contractelor de Consultanţă şi Colaborare Comercială încheiate între SC Clujana SA şi societatea
Cluj-Napoca: Preţul apartamentelor cu 3 camere a scăzut. La 2 camere preţul a rămas constant
În judeţul Cluj, comparativ cu iulie, august aduce evoluţii diferite ale valorilor medii de strigare – creştere pentru garsoniere, scădere pentru apartamentele de trei camere şi…nimic pentru imobilele cu două camere! Mai precis, în cazul garsonierelor a avut loc o creştere de 5% a preţului
O fotografie cu Hitler jucând şah cu Lenin, pusă spre vânzare
O fotografie inedita infatisandu-l pe tanarul Adolf Hitler in timpul unui joc de sah cu Vladimir Lenin va fi pusa la vanzare in cadrul unei licitatii ce va avea loc la data de 1 octombrie. Extrem de rar intalnita ipostaza in care au fost surprinsi Hitler si Lenin isi va afla proprietarul in mai putin


Avram Iancu
Fotoblog NapocaNews – Otilia Chiş
Radu Gyr






