Mărirea şi decăderea lui Emil Boc

Iată, într-un an şi ceva, dl. Boc a trecut de la extaz la agonie, de la recîştigarea primăriei din Cluj cu peste 70% din sufragii la demiterea din funcţia de prim-ministru prin adoptarea de către Parlament, la un scor zdrobitor, a moţiunii de cenzură împotriva guvernului pe care îl conducea. Sigur, scorurile nu sînt chiar inexplicabile. Primul ţine de valul portocaliu creat de referendumul privind suspendarea preşedintelui, val pe care au sosit şi alţi primari PDL şi care a mai adus partidului şi victoria relativă, cap la cap cu PSD, la alegerile legislative. Cel de-al doilea ţine de scăderea simpatiei generale faţă de respectiva culoare politică şi faţă de preşedinte, datorată atît greşelilor proprii, cît şi situaţiei generale de criză prin care trecere ţara; dar mai ţine şi de redusele performanţe guvernamentale, precum şi de multe erori politice grave, unele aparţinînd partidului, altele preşedintelui, iar o mulţime d-lui Boc însuşi. De fapt, s-a plecat chiar la drum greşit! Ideea că modestul activist uasecerist – a cărui singură calitate este aceea de a fi guraliv, cu un discurs demagogic pînă la provocarea senzaţiei de regurgitare – va putea ţine în frîu guvernul produs de o coaliţie cu un partener la fel de puternic electoral, la fel de lacom economic şi la fel dornic de a cîştiga preşedinţia, a fost cum nu se poate mai creaţă. Nu a fost mai strălucită nici ideea de a lăsa în continuare pe umerii firavi ai d-lui Boc şi un partid la fel de hibrid, alcătuit din nucleul dur pedist şi o oaste de strînsură formată din oportunişti sosiţi de la toate celelalte partide, de la PNL şi PSD pînă la PRM. Dl. Boc nu poate purta o biată pălăriuţă, cum să poarte două pălării şi încă aşa de mari?! Am explicat deja factorii succesului electoral de la Cluj, de la ultimele alegeri locale. Dar mai este ceva, ciudăţenia intrinsecă a electoratului de acolo, care nu s-a sfiit să-l aleagă de trei ori la rînd pe un personaj încă mai exotic decît dl. Boc, mă refer la superexoticul domn Funar!

Şi, totuşi, dl. Boc n-a ajuns favoritul d-lui Băsescu chiar din întîmplare. Preşedintele avea nevoie de o marionetă care să-i ţină locul la partid şi de un pseudonim care să funcţioneze pentru calitatea sa de premier, pe care nu şi-o putea asuma oficial, că nu avem Constituţia Americii!, postură pentru care a ales formula „preşedinte jucător”. Doar că o fantoşă nu poate servi drept prim ministru, care chiar are probleme de rezolvat, cu atît mai puţin în vremuri de criză, aşa că totul a plecat la vale. Incapabil să contracareze criza, guvernul Boc a ales s-o rostogolească pînă după alegerile prezidenţiale pompînd banii de la FMI şi cei împrumutaţi cu miliardul de euro odată de dl. Pogea, de la bănci, în salarii şi pensii, deci în liniştea socială, nefiind de găsit măcar o urmă de măsură care să fi contribuit la relansarea economică. În această operaţiune, miniştrii pesedişti l-au însoţit eminent, că doar aveau şi ei candidat prezidenţial! Pe fondul crizei economice tot mai insistente, dl. Boc şi-a găsit în schimb timpul şi energia necesare unei crize de orgoliu: l-a demis pe ministrul interimar de la Interne, declanşînd astfel şi criza politică, prin retragerea PSD de la guvernare. Dacă a fost sfătuit de dl. Băsescu, a fost prost sfătuit. Dacă a fost o idee proprie, a fost una cu totul nefericită. Dacă a fost o capcană a PSD, înseamnă că a căzut ca ultimul fraier în aceasta! Şi astfel, guvernul Boc s-a metamorfozat în guvernul „mini-Boc”, sau „semi-Boc”, cu 11 miniştri, care nu erau în stare să-şi gestioneze ca lumea propriile ministere, ocupînd fiecare cîte două! De ce această inginerie dîmboviţeano-someşeană? Pentru ca „noul” guvern, de fapt înjumătăţitul guvern Boc, să evite învestitura în Parlament, ceea ce s-ar fi întîmplat dacă ar fi cooptat noi miniştri pentru posturile rămase libere prin plecarea demnitarilor pesedişti. Şi a mai declanşat şi o furibundă pedelesizare a structurilor locale, care abia se formaseră în urma unor lungi negocieri!

De ce a crezut că o asemenea mînărie politică ar putea ţine… Nu ştiu, e greu de înţeles. Cert este că n-a ţinut! Noua majoritate parlamentară, informală, creată ad hoc, mai mult din antipatie faţă de aroganţa pedelistă decît de vreo coeziune politic-doctinară, n-a ezitat şi a coborît de pe soclu în cîteva zile de la intrarea sa la apă: acest guvern a rămas nu doar incompetent, cum fusese şi în formula completă, ci şi miniatural. PDL n-a reuşit să păstreze o alianţă cu PNL, n-a reuşit acum să păstreze nici una cu PSD, deşi izvorăsc ambele din aceeaşi mumă fesenistă. Nu că partidele cu pricina ar fi mai breze, mai competente şi mai oneste, dar asta este o altă discuţie, una despre „triunghiul toxic” al politicii româneşti, care va merita vreodată făcută. Revenind însă la PDL, nici nu cred că va reuşi vreodată vreo alianţă stabilă, cu oricine, atîta vreme cît în spatele liderului de faţadă, servind de trompeţică obedientă, se va afla mereu un lider ascuns. Drama PDL este aceea că creatorul său real este, în acelaşi timp, şi principalul său factor disolutiv şi tensionant. Cîtă vreme nu se va emancipa, va depinde, aproape exclusiv de simpatiile, antipatiile, ambiţiile şi interesele, în sensul cel mai egoist al termenului, liderului său din umbră. Iar drama d-lui Boc este aceea că pe Domnia Sa a căzut măgăreaţă să servească de pseudonim!

Ce va fi acum? Guvernul Boc III, alt guvern politic, guvern de tehnicieni? Cînd scriu aceste rînduri, tocmai se dezbate această chestiune. Nu că nu ar fi importantă, dar dacă mă gîndesc la competenţa, onestitatea şi altruismul cu totul problematice ale clasei noastre politice în general, nu e chiar aşa de importantă pe cît pare. Mai important mi se pare că PDL, dl. Boc şi Dumnezeul ascuns al d-lui Boc au primit o lecţie de modestie. Dacă vor învăţa ceva din ea, e cu totul altă poveste. Dacă va servi de pedagogie şi pentru restul politrucimii? A, nu, nu sînt chiar atît de optimist!

PS: Cît scriam articolul, se petrec lucruri interesante pe scena politică – (încă) opoziţia, în frunte cu PNL, au optat inteligent pentru dl. Klaus Johannis, primarul Sibiului, drept candidat la postul de premier. Dl. Băsescu a făcut, la rîndu-i, o mişcare inteligentă cînd i-a întrebat pe liderii PDL cînd au venit cu propunerea reinvestirii d-lui Boc dacă au înnebunit dar, din păcate pe D-Sa a făcut şi o mişcare proastă cînd a declarat că propunerea (încă) opoziţiei ar putea acceptată cu condiţia ca restul miniştrilor să aibă apartenenţă politică. În ciuda flerului politic remarcabil, D-Sa n-a sesizat că românii s-au săturat de permanenta şi ineficienta gîlveavă politică şi că omul zilei este, de 24 de ore, dl. Klaus Johannis şi nu D-Sa.

de Liviu ANTONESEI