Arhiva pentru 12 November 2009
Misterele Moscovei cu Mircea Geoană
Că în spatele lui Mircea Geoană este Ion Iliescu, politicianul pro-moscovit, care a frânat dezvoltarea României spre democraţie în anii 90 este arhicunoscut. Dar că, mai nou, Mircea Geoană, candidatul PSD la Preşedinţia Românei are întâlniri de taină în capitala Rusiei, înainte de o şedinţă CSAT privind privatizarea Romgaz, ridică
Mai multe articole
Eliminaţi din Cupa României clujenii îşi doresc revanşa în faţa celor de la Asesoft Ploieşti
Eliminaţi din Cupa României de către Asesoft Ploieşti, elevii lui Marcel Ţenter au şansa să-şi ia revanşa în campionat în faţa ploieştenilor. Vineri, 13 noiembrie, urmează un nou duel între cele două echipe.Partida va conta pentru etapa a IX- a Diviziei Naţionale. Meciul este programat
Traian Băsescu ar putea fi amendat de Klaus Iohannis, daca mitingul din Sibiu nu respecta legea
Presedintele Traian Basescu ar putea fi amendat de edilul Sibiului Klaus Iohannis daca mitingul electoral care urmeaza a avea loc in weekend in acest municipiu nu va respecta prevederile legale.Avertismentul a fost lansat, joi, de Iohannis dupa ce el a constatat ca la celelelate mitinguri organizate
Crin Antonescu îi cere explicaţii lui Mircea Geoană despre vizita în Rusia
Preşedintele PNL Crin Antonescu i-a solicitat astăzi, 12 noiembrie, printr-o scrisoare, preşedintelui Traian Băsescu să clarifice informaţiile privind efectuarea unor vizite, ”secrete, private sau neoficiale” ale lui Mircea Geoană la Moscova, în fosta sa calitate de vicepreşedinte al CSAT. Preşedintele
Proiect pentru diminuarea dependenţei de calculator
Sub sloganul “Fă-ţi prieteni reali nu doar virtuali!”, Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (C.I.A.D.O.) lansează un proiect naţional de tabere şi excursii tematice, cu scopul de a elimina efectele negative pe care le aduce calculatorul în viaţa tinerilor. Aproximativ
O nouă pistă pentru aeroportul clujean până în 2012
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, şi David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, spun că principalul obiectiv al aeroportului clujean în următorii trei ani îl reprezintă noua pistă de 3.500 de metri, arătând, totodată, că numărul pasagerilor este în
Cluj-Napoca, pod între Coreea de Sud şi Europa
Primăria Cluj-Napoca a anunţat astăzi demararea unui proiect de asociere cu oraşul Suwon ( Coreea de Sud ), care va reprezenta un pod între Asia şi Europa. Proiectul constă în alcătuirea unui O.N.G. – “Open Bridge Consortium”, prin care cele două continente să comunice.
Primăria reabilitează străzi, peste aşteptări
Primarul Sorin Apostu a anuntat astazi ca, din proiectul de reabilitare a 288 de strazi – demarat îm anul 2005, a rezultat la final reabilitarea a 294 de strazi. Reabilitarea celor 6,5 km de strada, peste norma stabilita initial, a fost efectuata fara a se cheltui bani în plus din bugetul local,
Vezi averile “deontologilor” Bogdan Chirieac şi Cristian Tudor Popescu
Fostul redactor şef – adjunct de la “Adevărul”, moderatorul emisiunii “Pro Vest” de la ProTv şi fostul redactor şef al “Gândul”, Bogdan Chirieac, care este implicat într-un scandal de şantaj alături de Sorin Roşca Stănescu, are o avere evaluată la
Mircea Badea se căsătoreşte cu Carmen Brumă anul viitor!
Mariajul dintre cei doi ar putea să însemne, probabil, final de scandal între rivalele Realitatea Tv şi Antena 3! Surse din trustul Realitatea TV ne-au dezvaluit faptul că prezentatoarea ştirilor sportive este foarte vesela în ultimul timp! Şi are si motiv…!!!! Acelaşi surse ne-au declarat

Avram Iancu
Radu Gyr
