Pagina principala / Eveniment, Stirea zilei / Provocări de Ziua Naţională: Garda Maghiară vine la Cluj-Napoca!

Provocări de Ziua Naţională: Garda Maghiară vine la Cluj-Napoca!

Noua Gardă Maghiară, înfiinţată după scoaterea în afara legii în Ungaria a Magyar Garda, a anunţat că va manifesta de 1 decembrie în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Potrivit kronika.ro, “Plutonul Secuiesc Albert Wass” din Gyor vor comemora înfiinţarea Batalionului Secuiesc, grupare paramilitară responsabilă de atrocităţi în zona Valea Drăganului în anul 1919.

Reprezentanţii acestei grupări au solicitat primăriei Cluj-Napoca autorizaţie de manifestare, dar s-au lovit de refuzul oficialităţilor. Cu toate acestea, membrii Noii Gărzi Maghiare (Uj Magyar Garda) sunt decişi să comemoreze Batalionul Secuiesc chiar de Ziua Naţională a României, la Cluj-Napoca.

Batalionul Secuiesc este o grupare paramilitară care s-a împotrivit actului Unirii de la 1 decembrie 1918 şi alături de Regimentul 21 ungar au comis o serie de atrocităţi împotriva românilor în localităţile Poieni, Ciucea, Bologa şi Huedin, refuzând să recunoască unirea şi să se retragă în Ungaria.

Profesorul Ilie Furdui redă istoria acestor evenimente în lucrarea sa “Războiul româno-maghiar din anul 1919″:

Teritorii întinse care s-au unit la 1 Decembrie 1918 cu România se aflau, încă sub ocupaţia ungurilor. “Contele Karoly, preşedintele guvernului ungar a refuzat să-şi retragă trupele din această zonă, profitând de convenţia încheiată în 13 noiembrie 1918, la Belgrad, considerând Mureşul linie demarcaţională”…

În zona ocupată de unguri “au fost urmăriţi şi vânaţi cei care au participat la adunarea de la Alba Iulia, aşa cum au declarat în ianuarie şi februarie 1919, Petru Tămaş din Poieni, Gheorghe Resteman din Bologa, Aurel Munteanu din Valea Drăganului, acesta din urmă descriind atrocităţile la care s-au dedat duşmanii, “mai cu seamă împotriva preoţilor, învăţătorilor şi gardiştilor (români)”.

În urma protestelor româneşti a fost mutată linia de demarcaţie pe aliniamentul căii ferate Satu Mare – Oradea – Arad. “Dar guvernul lui Karoly mai bine a demisionat, decât să se retragă. Noul guvern prezidat de Şandor Garbai a emis un decret de moblizare generală trimiţând noi forţe militare în zonă, provocând ciocniri şi vărsări de sânge, declarând că Ungaria se află în stare de război cu toate statele vecine de la care are ceva de revendicat”.

Ungurii înarmaţi devin tot mai duri “iar gărzile româneşti nu le pot ţine piept. Poienarii, bologanii, sebişenii şi ciucenii au căutat să-şi apere avutul”. Teroarea avea să înceapă în aceste localităţi de către soldaţii din “Gărzile de oţel”, “Gărzile roşii” şi alte elemente care aveau însemnul “Erdelyert” (”Pentru Ardeal”). Trimisul Parisului la faţa locului află din informări, rapoarte şi declaraţii că în localităţile Valea Drăganului, Poieni, Ciucea, Bologa şi Huedin, au săvârşit atrocităţi soldaţii din Regimentul 21 ungar, Batalionul secuiesc şi foştii jandarmi”.

“Aurel Munteanu, preot în Valea Drăganului scria în 1/14 februarie 1919: “S-au început vremuri grele, din cauza vandalismului săvârşit, ce încă se continuă de trupele ungureşti în retragere spre ţara ungurească”. Documentele din acele zile prezintă liste cu zeci de familii de la care s-au luat alimente, ţesături, îmbrăcăminte, numele celor bătuţi, precum şi a celor omorâţi. Primele victime, care au căzut în 2 ianuarie 1919 au fost doi ţărani din Morlaca, Ioan Cobârzan, un tânăr abia scăpat de armată şi Ioan Lucaciu al Dascălului, omorâţi în Huedin, unu din ei fiind “aruncat în focul locomotivei deşi era pe jumătate viu”. Alţi morlăcani au rămas cu sechele adânci pentru tot restul vieţii: Teodor Andro bătut până la desfigurare, Anuţa Deac rămasă fără vedere”.

“Armata română aflând de aceste acte de cruzime şi-a grăbit înaintarea spre Huedin, iar armata ungară s-a retras la Poieni, Valea Drăganului, Ciucea şi Bucea. În Ciucea un grup de ţărani din Valea Drăganului a fost prins, introdus în biserică unde au fost dezbrăcaţi şi bătuţi până la sânge, printre ei fiind Nuţu Giurgiu, Luca Giurgiu, Pavel Stanciu şi Petru Giurgiu”.

“În aceeaşi zi în Poieni armata duşmană s-a izbit de rezistenţa gărzii naţionale româneşti şi 20 de «roşiori» comandaţi de sergentul Nemeş. A doua zi, la 6 ianuarie 1919, la cererea sublocotenentului român I. Cadar din Ciucea, garda din Valea Drăganului s-a deplasat acolo deoarece câţiva români au fost schingiuiţi. Intervenţia energică a acestora a dus la retragerea armatelor ungureşti la Negreni. Dar în 7 ianuarie garda română şi militarii au făcut imprudenţa de a se retrage, ceea ce a adus la reocuparea localităţii în 8 ianuarie, cu consecinţe dure pentru ciuceni. De aici, ungurii au înaintat la Poieni şi Valea Drăganului. În Drăgan l-au prins pe sergentul Ioan Buce “l-au bătut şi l-au pus să-şi sape singur groapa, i-au tăiat mâinile, l-au străpuns cu baionetele, scoţându-i ochii, l-au lovit peste cap sărindu-i creerii, apoi tâindu-l bucăţi l-au îngropat”.

“La 10 ianuarie 1919 l-au căutat pe preotul Aurel Munteanu care participase la Adunarea de la Alba Iulia ca delegat al Despărţământului Hudin al Astrei, cu gândul să-l lichideze dar negăsindu-l acasă au luat ceea ce se putea lua, iar restul au distrus provocându-i o pagubă de 300.000 coroane. Apoi s-au dedat la prădarea satului luând cereale, haine, obiecte de valore, pe care le-au trimis la Ciucea, punându-le în vagoane le-au trimis spre vest. Cei care au opus rezistenţă au fost bătuţi, unii omorâţi. Au împuşcat pe tănărul de 17 ani Gavril Giurgiu, pe Gavril Urs de 60 de ani, iar o văduvă de 70 de ani au străpuns-o în inimă cu baioneta pentru că n-a voit să dea ultimul ţol. Au mai fost împuşcaţi, scăpând cu răni adânci: Teodor Giurgiu, Vasile Teuca a Codrii, Teodor Blaga, Ioan Giurgiu şi Ioan Roşca”.

“Ajunşi în comuna Poieni au procedat similar. Printre cei împuşcaţi s-a aflat şi tânărul Mihai Petruţ, despre care, tatăl său declara în 7 februarie 1919: “scotea vitele la apă şi l-au împuşcat în faţa casei”. La data de 1 februarie 1919 ţăranca Irina Tămaş şi-a pierdut doi copii, pe Floarea şi Leontin. Ea a declarat în faţa a 7 martori: “Săcuii… ne-au ameninţat zi de zi… că vor nimici satul cu tunurile”, sau că în 1 februarie de pe dealul Pleş “grănadele şi obuzele răscoleau pământul”, “un obuz a nimerit casa noastră nimicind-o. În casă era fata mea Floarea, fiul meu Leontin şi bărbatul meu Teodor. Atât Floarea cât şi Leontin au rămas morţi pe loc, bărbatul meu a primit o rană grea la cap şi în partea dreaptă a grumazului. În sat artileria ungurească a nimicit o mulţime de case şi grajduri”.

George Bara

comentarii

Raspunsuri

• Scrisoare deschisa candidatului UDMR la Presedintia Romaniei | Blog Noua Dreaptă
• Scrisoare deschisă candidatului UDMR la Preşedintia României | AlterMedia România (fondată 2002)
• Scrisoare deschisă candidatului UDMR la Preşedintia României « Tudor Ionescu – liderul Noii Drepte