Pagina principala / Cultura şi Educaţie / Expresionismul

Expresionismul

La începutul secolului trecut, în Germania s-a născut Expresionismul. Unii l-au definit o mişcare culturală apărută ca o reacţie la pozitivism, la naturalism, chiar la impresionism. O replică modernă care dorea să nege academismul şi convenţiile estetice rigide. În continuare însă, expresionismul s-a impus mai mult ca stil decât ca o mişcare artistică.

Oricum, pictorii adunaţi la Munchen, în gruparea intitulată „Die Brucke” (Puntea) şi cei din Dresda, mai târziu la Berlin, din jurul revistei „Der Blaue Reiter” (Cavalerul albastru)
nu aveau un program sau o ideologie. Le era comună libertatea de creaţie absolută, primatul expresiei asupra formei. Creaţia lor era spectaculoasă, influenţată de van Gogh, de Munch, de arta primitivă. Viziunea personală, a fiecaruia, era distinctă. Pentru că şi interpretarea era foarte subiectivă.

Dar, de ce să vorbim despre expresionism la trecut? Elementele caracteristice ale acestui stil le regăsim, în proporţii diferite, la artişti plastici de peste tot şi de oricând. Nume mai mult sau mai puţin celebre se înscriu la capitolul acesta. Max Beckman, Emil Nolde, Otto Dix, Franz Marc sau Kathe Kollwitz, Egon Schile si Oskar Kokoschka, Willem de Kooning, Vassily Kandinsky, Chaim Soutine şi chiar Marc Chagall sau Natalia Gonciarova deschid o pleiada de pictori expresionişti sau în parte expresionişti absolut remarcabili.

Ce au, mai mult sau mai puţin, ăn comun tablourile expresioniştilor? Culori arbitrare, compoziţii ardente, un dinamism al liniilor care se poate prelungi pâna la abstract. Fiecare pânză este o experienţă sentimentală. O uşoara distorsionare a formelor obţine un efect emoţional special. Forţa inventivă poate sugera orice simţământ, orice trăire puternică, de la angoasa la exuberanţă. Viziunea personală este în mod evident distinctă, semnătura autorului este inconfundabilă.

S-ar spune că expresionismul reflectâ o lume uneori alienată, alteori impulsivă. Culorile senzuale, ritmul simplu, tensiunea vizuală şi un original sens al spaţiului trădează efervescenţa creatoare, temperament artistic şi neastâmpăr novator. Dar, ca orice stil în artă, este influenţat de evoluţiile politice şi de climatul social. Tocmai în sensul respingerii structurilor dominante.

A fost expresionismul o revoluţie în artă? Interpretarea e liberă şi desigur subiectivă. Vom remarca totuşi influenţa sa pe teritoriul altor muze: în literatură, în dramă, scenografie, dans, film şi arhitectură. De la exemple radicale în cazul unor artişti, sau numai în perioade limitate la alţii.

Dr. DOREL SCHOR
24 ianuarie 2010