ND Cluj a cinstit memoria personalităţilor Moţa, Marin şi Eminescu

• publicat la: 15 January 2010
ND Cluj a cinstit memoria personalităţilor Moţa, Marin şi Eminescu

Aproximativ 30 de tineri naţionalişti, membrii ai Noii Drepte – Filiala Cluj-Napoca, au cinstit astăzi, la Biserica Sf. Nicolae (strada Horea), memoria personalităţilor Moţa, Marin şi Eminescu. O slujbă religioasă a fost oficiată pentru pomenirea celor trei.

Am profitat de această zi pentru a-i comemora atâ pe Moţa şi Vasile Marin, care s-au sacrificat la Majadahonda, cât şi pe exemplul naţionalist al poetului Mihai Eminescu. Atmosfera a fost una călduroasă, dar în acelaşi timp şi puţin tristă din cauza prafului aşternut asupra istoriei acestor personalităţi care nu trebuie uitate”, a declarat ofiţerul de presă al N.D. Cluj, dl. Cristian Hainic.

Echipa celor 8

General Gheorghe Cantacuzino, Ion Mota, Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Banica Dobre, preot Ion Dumitrescu-Borsa, Niculae Totu si Vasile Marin

Grupul celor 8 români, membri de seama ai Miscarii Legionare, a participat voluntar la efortul trupelor generalului Franco de a restabili ordinea sociala in Spania, grav afectata de razboiul civil contra comunistilor sprijiniti de Moscova, care doreau sa faca din Spania un stat comunist. Starea de teroare, abuzurile si barbariile bolsevicilor spanioli impotriva crestinilor, distrugerea bisericilor si uciderea clericilor, executiile de strada inspirate de modelul sovietic au umplut de manie pe tinerii romani din Miscarea Legionara, care au solicitat conducatorului lor aprobarea pentru trimiterea unor voluntari in Spania, in sprijinul nationalistilor.

Echipa a plecat din România la 24 noiembrie 1936, cu trenul pâna în Hamburg, apoi cu vaporul pâna în Portugalia, ocolind Franta, pe unde regimul evreului Leon Blum (sprijinitor al comunistilor spanioli) nu le-a permis tranzitul.

Ei au fost întâmpinati si aclamati în orasul Soria, împodobit cu drapele românesti si spaniole. Conducatorul echipei, generalul Gheorghe Cantacuzino, veteran al Razboiului de Intregire a Patriei, a rostit atunci în discursul sau: “Acest razboi sfânt nu este numai al Spaniei; el ne apartine noua tuturor. La Alcazar si aici, pe frontul din nordul Madridului, ne asumam apararea lumii întregi”. La randul lui, Ion Mota nota in jurnal: “Se tragea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clatina asezarea crestina a lumii! Puteam noi sa stam nepasatori? Nu e o mare binefacere sufleteasca pentru viata viitoare, sa fi cazut în apararea lui Hristos? (…) Eu asa am înteles datoria vietii mele. Am iubit pe Hristos si am mers fericit la moarte pentru El!”

Desi legionarilor li s-a oferit posibilitatea de a fi încadrati – conform gradelor detinute – ca ofiteri de rezerva, ei au refuzat, cerând sa lupte ca simpli soldati. Dupa câteva zile de instructie, întreaga echipa (cu exceptia generalului Cantacuzino) a intrat în front în prima linie. La 13 ianuarie 1937, Ion Mota si Vasile Marin sunt ucisi pe campul de lupta de la Majadahonda, in fata Madridului, in timpul unui asalt inamic.

Sacrificiul celor doi eroi români a generat uriase manifestari de simpatie în Spania, Franta, Belgia, Germania, Polonia, iar în România peste un milion de oameni i-au petrecut pe ultimul drum. Slujba de înmormantare, la care a participat si conducatorul Miscarii Legionare Corneliu Codreanu, s-a tinut la biserica Sfantul Ilie Gorgani din Bucuresti (existenta si astazi, peste drum de liceul Gh. Lazar).

Ion Mota si Vasile Marin au fost înmormântati la Casa Verde (sediul Miscarii Legionare) unde a fost ridicat un mausoleu în onoarea lor. Mausoleul a fost mai tarziu dislocat si distrus, astazi nemaistiindu-se nimic despre ramasitele pamantesti ale celor doi eroi.

Sacrificiul nu a fost in zadar: revolutia bolsevica a fost înfrânta, Spania reusind astfel sa evite comunismul.

Anual, spaniolii îi comemorează la Majadahonda, langa Madrid, pe romanii Ion Mota si Vasile Marin.

N.N.

mota

Be the first to like.