Pagina principala / Editorial / Hasta siempre comandante: Poetul Che Guevara

Hasta siempre comandante: Poetul Che Guevara

Acum câteva luni am văzut pe DVD filmul „Che” a lui Steven Soderbergh. E o relizare cinematografică reuşită, care încearcă să surprindă documentar viaţa de guerilleros a lui Ernesto Che Guevara, celebrul argentinian, care a luptat în Cuba, alături de Fidel Castro. E o secvenţă la începutul şi sfârşitul filmului lui Soderbergh, în care îl prezintă pe Che ca un însingurat visător pe vasul “Granma”,  ce se îndrepta cu 80 de luptărori conduşi de Fidel Castro spre Cuba dictatorului Batista. La un moment dat, Che cu coatele rezemate de balustrada vasului priveşte melancolic spre ocean. Îşi întoarce deodată capul spre Fidel şi fratele său Raul, care discutau intim despre cum se va desfăşura lupta de guerilă, când vor debarca pe ţărmul cubanez. Che îi priveşte lung şi nu intră în vorbă cu viitorii lideri ai Cubei, ci preferă să privească în continuare valurile înspumate ale oceanului… Această secvenţă m-a făcut în lunile următoare să citesc cam tot ce s-a publicat la noi despre revoluţionarul din Argentina. Ceva le scăpa cercetătorilor: privirea melancolică surprinsă genial de Soderbergh. În fapt, ceea ce istoricii comunişti au ignorat şi cercetătorii capitalişii, care îl urăsc sălbatic pe acest marxist, este tocmai o altă faţetă a personalităţii lui Che. Istoricii, politicienii, regizorii de filme au văzut în Che numai revoluţionarul dur sau romantic, comunistul, aventurierul, criminalul de la închisoarea La Cabana, dar au neglijat o trăsătură, care-i dă unicitate şi originalitate revoluţionarului, poate de aceea a rezistat mitul său indefinibil peste timp, adică: Poetul. Paradoxal, Che Guevara a fost un sensibil poet atent la durerile seculare ale Americii latine. Che Guevara era un pasionat de poezie. În junglă, în munţii Sierra Maestra, în savana Boliviei, Che citea foarte multă poezie şi compunea poezii. În momentele libere îi plăcea să joace şah, să bea un pahar de vin roşu cu un strop de apă, după model argentinian şi să recite sau să scrie poezii. Era suprema sa relaxare în faţa sloganului revoluţiei: Moarte sau Patria. Nu mare mi-a fost mirarea când am citit recent mărturiile lui Aleida March, soţia revoluţionarului, cu care a avut cinci copii, că Che când era reprezentant al Cubei revoluţionare în străinătate, îi scria neasemuit de frumoase scrisori de dragoste, care sunt adevărate poeme în proză. Din Congo, Praga sau Tanzania, Che îi trimitea poeme de iubire. La plecarea în Bolivia, unde Che îşi presimţea sfârşitul şi că ţara aceea îi va fi mormântul, i-a lăsat soţiei un set de benzi de magnetofon înregistrate cu vocea lui, în care recita din marii poeţii latino-americani şi din poeziile sale.

Guevara obişnuia să noteze, de cele mai multe ori, relaxându-se, orice poezie pe care o găsea pe placul sau. Potrivit colegilor revoluţionarului, carnetelul verde datează din 1963, când Guevara l-a cumpărat în timp ce se afla într-o călătorie în Tanzania. Editura Planeta, care a reuşit să facă rost de carneţel, a refuzat să dea publicitatii informatia cu privire la modul în care a intrat în posesia lui. În schimb, reprezentantii acesteia au ţinut să precizeze că timp de doi ani au efectuat nenumarate teste prin care au verificat autenticitatea materialului. “Este o antologie extrem de intimă de poeme. Unele politice, altele cu o incarcatura emotionala foarte puternica. Un alt element adaugat mitului lui Che”, a spus biograful revoluţionarului, Paco Ignacio, de altfel si autorul prefeţei cărţii. Printre cele 69 de poezii publicate s-au găsit şi unele aparţinând celebrilor Pablo Neruda, Caesar Vallejo si Nicolas Guillen. După ce a fost ucis de soldaţii bolivieni în 1967, la ordinul direct al CIA, Che a fost jefuit de carneţelul verde în care şi-a scris ultimile poezii. Sunt sigur că dacă o editură cubaneză sau latino-americană îi va publica toate poeziile lui Che, scrise în focurile luptei revoluţionare, vom avea o frumoasă surpriză: un mare poet şi o voce lirică distinctă a literaturii universale. Sincer, ca om educat de dreapta nu l-am iubit pe revoluţionarul, comunistul, sângerosul director de puşcărie de La Cabana, dar trebuie să recunosc că poetul este un uriaş cu o inimă mare ce cuprinde în metafore inefabile, vibrante, întreaga tragedie a existenţei mundane. Privirea însingurată de pe vasul “Granma” a “golanului”, cum se autodefinea în scrisoriile către soţie, era a unui poet adevărat, mereu singur în faţa nedreptăţilor şi frumuseţiilor lumii:

Ionuţ Ţene

 

hasta la victoria siempre

la drum
înflăcărat profet al aurorei
pe cărările ascunse şi părăsite
să eliberăm crocodilul cel verde pe care-l iubeşti atât

la drum
învingători ai celor ce ne uimesc
cu sufletul plin de stelele revoltei lui marti
să jurăm că vom învinge sau vom muri

când vocea-ţi va răspândi în cele patru zări
reforma agrară
justiţia
pâinea
libertatea
alături de tine
cu aceleaşi cuvinte pe buze
vom fi şi noi

şi câd va veni capătul călătoriei
binefăcătoarea alungare a tiranului
alături de tine
cu speranţa în lupta din urmă
vom fi şi noi

şi dacă plumbul ne va opri din drum
cerem un giulgiu din lacrimile cubanezilor
ca să acoperim oasele luptătorilor
înghiţiţi de valul istoriei americane

Ultimul poem dăruit soţiei înainte de plecarea  în Bolivia

Unica mea pe lume,
Pe furiş am luat din dulapul lui Hickmet
Acest singur vers îndrăgostit,
Ca să-ţi las mărimea exactă a iubirii mele.
Cu toate acestea,
În labirintul cel mai adânc din melcul taciturn
Stau laolaltă şi se păruiesc polii spiritului meu:
Tu şi Toţi.

Toţi îmi cer dăruirea totală,
Ca numai umbra mea să întunece drumul!
Dar, fără să iau în râs normele iubirii sublimate,
O port ascunsă în desaga mea de drum.

(Te port în desaga mea de călător nesăţios
Ca pe pâinea noastră cea de toate zilele).

Plec să clădesc primăveri din sânge şi mortar
Şi las, în golul lipsei mele,
Acest sărut fără domiciliu cunoscut.
Dar nu mi-au dat de veste de locul rezervat
În defilarea triumfală a victoriei,
Iar cărarea ce duce către calea mea
Are un nimb de umbre rău prevestitoare.

Dacă mă hărăzesc întunecatei strane de humă
Păstrează-mă-n arhiva nebuloasă a aducerii aminte;
Foloseşte-mă în nopţi de lacrimi pline şi de vise…

Adio, unica mea,
Să nu tremuri de foamea lupilor
Şi nici de frigul de stepă a absenţei;
Lângă inimă te port
Şi împreună vom continua
Până când calea se va destrăma…

Che Guevara

comentarii