Cui facem milostenie? | NapocaNews

Cui facem milostenie?


Suntem creştini, iar Biserica ne învaţă să facem milostenie. Din ce avem noi, e bine să împărţim şi celor nevoiaşi. Ne vedem puşi în încurcătură însă atunci când vine vorba de cerşetori. E bine să dăruim bani cerşetorilor? Nu încurajăm, astfel, un fenomen care tinde să ia proporţii? Ce putem face pentru oamenii aflaţi, cu adevărat, în nevoie? Sunt câteva dintre întrebările la care am încercat astăzi să obţinem răspunsuri.

MăreşteMai multe fotografiiAdunaţi în jurul bisericilor şi mănăstirilor, în zonele cu trafic intens, la metrou, în pasaje sau pieţe, cerşetorii zilelor noastre se deosebesc de cei de odinioară prin numărul mare şi printr-o atitudine agresivă. Îi observăm zilnic, în drum spre serviciu sau în trecerile prin oraş, aşezaţi în acelaşi loc, îngânând aceleaşi vorbe cu care să inspire milă oamenilor, unii mai agasanţi, alţii mai tăcuţi, unii mulţumiţi de ceea ce primesc de la trecători, alţii aruncând, os-tentativ, darul.

O parte dintre cei care-şi fac veacul la porţile bisericilor sunt infirmi. Unii nu au o mână, alţii au picioare de lemn sau sunt ţintuiţi în cărucioare. La locul în care cer zilnic sunt aduşi de cineva sănătos. E o tactică de a inspira şi mai mult mila oamenilor, practicată, din păcate, intens în ultimii 20 de ani.

Altă categorie de cerşetori e cea a romilor, indiferent că sunt adulţi sau copii. Aceştia sunt cei mai zgomotoşi şi mai insistenţi. Cu greu scapă cineva de ei până nu lasă un ban.

O altă parte a cerşetorimii e formată din persoane, tinere sau mai în vârstă, bune de muncă, sănătoase, dar care preferă să stea cu mâna întinsă, decât să muncească cinstit pentru a-şi câştiga existenţa. Şi ei, şi cerşetorii romi sunt diântre aceia despre care spuneam mai sus că îşi manifestă făţiş nemulţumirea faţă de darul primit: aruncă mâncarea, pentru că vor bani, sau te apostrofează că le-ai dat prea puţin. În lumea lor există adevărate reţele, bine puse la punct, încât cerşetoria devine o afacere profitabilă. Cerşetorii au vaduri bine fixate, ştiu orele la care e bine să apară acolo şi rostesc tot felul de cântecele prin care să atragă atenţia oamenilor.

În fine, ultima categorie şi cea mai restrânsă e cea a bătrânilor nevoiaşi. Tăcuţi, cu privirile triste, aşezaţi pe câte o bancă, aceştia nu imploră strident mila oamenilor. Sunt liniştiţi, iar trecătorilor care le lasă un ban sau un pachet de mâncare le mulţumesc de zeci de ori.

Către cine facem milostenie?

Aşa stând lucrurile, în mintea noastră, a celor care trecem zilnic pe lângă aceşti cerşetori, intervine dilema: E bine să mă opresc să dau un ban unui cerşetor? Şi dacă mă opresc, cui să dau?

Un sondaj realizat de “Ziarul Lumina” în rândul trecătorilor ne-a demonstrat că majoritatea oamenilor se gândesc de două ori până să dăruiască ceva, tocmai pentru că au constatat că darul lor este dispreţuit, iar banii nu sunt folosiţi pentru mâncare, ci pentru alcool sau ţigări. De aceea, când fac milostenie, în cele mai multe cazuri se îndreaptă către cei care cu adevărat au nevoie.

“Mă opresc, în general, la cei care văd că n-au o mână, n-au un picior, n-au un ochi, sunt în cârje. Iar romilor care nu vor să muncească şi stau la poarta bisericii nu le dau”, ne-a spus Elena B., o pensionară în vârstă de 80 de ani.

“Ştiu că nu este bine să criticăm sau să-i judecăm, dar, uitaţi, chiar ieri am văzut un băiat, fără mâini, care cerşeşte aici, la Mitropolie, cu o ţigară în gură. Când vezi că fac astfel de gesturi, nu-ţi prea vine să mai dai”, ne-a explicat şi Constantin, un student de 19 ani.

“Eu cred că milostenia înseamnă să te duci să-i dai unui om o bucată de pâine atunci când îi este foame. Sunt atâţia oameni nenorociţi care trebuie ajutaţi”, a subliniat Maria Popovici, în vârstă de 70 de ani, fostă asistentă medicală.

Excesul de milostenie încurajează cerşitul

Oamenii consideră că între milostenie şi cerşit trebuie trasată o graniţă clară. Gândul şi facerea de bine ar trebui să se îndrepte, aşadar, mai degrabă către săracii care muncesc cinstit şi nu către cei care pozează fals în neputincioşi şi nevoiaşi.

“Nu prea mă opresc să dau bani cerşetorilor, pentru că nu cred că sunt suficient de cinstiţi şi suficient de merituoşi pentru a cere milă. Cred că cerşetoria a devenit o afacere. Ar trebui să ne îndreptăm cu milostenia spre oamenii care într-adevăr au absolută nevoie de ajutorul nostru şi să separăm cu mai multă atenţie mila de cerşit”, a explicat şi Aurel Stavarache, un pensionar în vârstă de 72 de ani.

“Cei care sunt cu adevărat săraci nu au pretenţii, nu pun preţuri”

Morala creştină spune că trebuie să-ţi ajuţi aproapele şi că din puţinul tău trebuie să dai şi celui nevoiaş. Iar binele, indiferent către cine e făcut, e plăcut lui Dumnezeu şi-ar trebui făcut din toată inima, fără să-i suspectăm şi să-i judecăm pe cei către care ne îndreptăm.

“Din păcate, foarte puţini oameni dintre cei care cer sunt oneşti. Dar, din punct de vedere creştin, binele făcut rămâne bine înaintea lui Dumnezeu. Noi nu avem dreptul să-i judecăm pe cei de lângă noi. Dacă unii dintre aceşti cerşetori profită, păcatul este al lor, însă cei care fac binele vor avea plata celor cu inimă bună, a celor care se gândesc la aproapele, la omul căzut pe cale. Oamenii trebuie să ştie însă că cei care sunt cu adevărat săraci nu au pretenţii, nu pun preţuri, nu cer niciodată sume”, ne-a explicat părintele Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Programele sociale ale Bisericii

Pentru persoanele aflate într-o situaţie dificilă, pentru săracii lipsiţi de adăpost, Biserica, prin eparhiile din întreaga ţară, derulează o serie întreagă de programe sociale. Uneori, acest demers de a-i ajuta pe nevoiaşi este sprijinit de autorităţile locale. Alteori, se descurcă din resurse proprii. “Avem foarte multe programe sociale. Există cantine, cămine de bătrâni, programe de ajutorare a celor nevoiaşi, a celor cu probleme de sănătate. Eu cred că Bisericii îi revine datoria să se ocupe de oamenii nevoiaşi care au avut o legătură cu ea, oamenii săraci care au fost fii apropiaţi ai Bisericii. Aproape în toate eparhiile ţării se dezvoltă programe sociale. Parohiile oferă mese, dacă nu în fiecare zi, măcar la sfârşit de săptămână, bătrânilor, nevoiaşilor, familiilor cu probleme, văduvelor. Apoi, cu prilejul marilor sărbători, se organizează colecte pentru cei săraci în aproape toate parohiile. Sunt sume importante pe care Biserica le investeşte în astfel de programe”, a precizat pr. Timotei Aioanei.

Potrivit datelor Patriarhiei Române, în anul 2009, la nivelul întregii Biserici Ortodoxe Române existau 394 de instituţii de protecţie socială (88 de aşezăminte pentru copii, 89 de aşezăminte pentru vârstnici, 65 de centre pentru asistenţa familiilor şi persoanelor aflate în dificultate, 92 de cantine şi brutării sociale, 25 de centre medico-sociale şi policlinici, 14 centre de diagnostic şi tratament pentru persoane cu nevoi speciale, 6 centre pentru persoane fără adăpost, 4 centre pentru victimele violenţei în familie, două centre pentru victimele traficului de persoane şi 9 grădiniţe şi centre educaţionale).

La nivel naţional, beneficiari ai programelor şi serviciilor sociale desfăşurate de eparhiile ortodoxe au fost peste 629.459 de persoane, dintre care 152.270 de copii, 26.324 de persoane cu dizabilităţi, 333.882 de persoane vârstnice şi 116.979 de familii sărace. Iar pentru susţinerea acestor activităţi social-filantropice s-au cheltuit aproape 45.000.000 de lei.

Otilia BĂLINIŞTEANU, Sursa: www.ziarullumina.ro

Stiri Asemanatoare:



Comentarii

Leave a Comment