


PSD va depune o nouă moţiune de cenzură
Preşedintele executiv al PSD Cluj, senatorul Alexandru Cordoş, spune că partidul său va depune o nouă moţiune de cenzură împotriva guvernnului, la care se aşteaptă să obţină mai multe voturi.
“PSD va depune o nouă moţiune de cenzură la sfârşitul acestei sesiuni. Se vor discuta lucrurile în ansamblu, pentru că s-a consumat un moment prin această moţiune, iar guvernul nu a venit cu niciun pachet anticriză şi toate aceste elemente, puse într-o nouă moţiune de cenzură, cu mai multe elemente economice şi măsuri anticriză, vor face obiectul noii moţiuni de cenzură”, a declarat Cordoş.
El spune că săptămâna viitoare vor fi făcute demersurile pentru noua moţiune şi de această dată crede că moţiunea va strânge mai multe voturi decât la încercarea de marţi.
“Faptul că atât de mulţi parlamentari au votat pentru ca acest guvern să pice, faptul că au trecut două zile de la moţiune şi nu s-a întâmplat nimic, toarte aceste lucruri mă fac să cred că mai mulţi parlamentari nu vor putea să stea cu mâinile în sân la tot ceea ce se întâmplă rău şi la tot ceea ce nu se întâmplă pentru redresarea economică a României”, a spus Alexandru Cordoş.
Dan Ban







Avram Iancu
Fotoblog NapocaNews – Otilia Chiş
Radu Gyr










comentarii
de Calin la 18 June 2010 - 1:11 am
sau “Motiunea Rilaudet”, in rolurule principale…se enumera toti circarii…ca pina la urma ce’i daca nu circ si (mai putina) piine.
Raspunsuri