


Social-democraţii clujeni se alătură protestelor sindicaliştilor şi le cer parlamentarilor PDL, UDMR şi UNPR să voteze moţiunea
Preşedintele executiv al PSD Cluj, senatorul Alexandru Cordoş, le cere parlamentarilor din Cluj ai PDL, UDMR şi UNPR să voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc.
El a lansat, prin intermediul unei scrisori deschise, un apel către cei nouă parlamentari clujeni de la cele trei formaţiuni.
“Moţiunea de cenzură care va fi dezbătută şi votată în Parlament marţea viitoare este acel moment în care se aşteaptă de la noi să dăm un vot pentru şi nu împotriva pensionarilor, profesorilor, şomerilor sau medicilor. Vă scriu având în minte că suntem cu toţii aleşi uninominal. Singura şi uriaşa noastră responsabilitate este faţă de cei care ne-au votat. Faţă de cei care ne-au ascultat şi ne-au votat suntem datori să dăm un vot împotriva Guvernului care se pregăteşte să facă din genocidul social politică de stat”, se spune în scrisoarea lui Alexandru Cordoş.
El mai arată că parlamentarii trebuie să îndrepte ceea ce a făcut greşit Guvernul Boc.
“Stimaţi colegi, vă chem să susţinem moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc şi împotriva măsurilor greşite pe care acesta vrea să le aplice. Guvernul trebuie să plece şi stă în puterea noastră să îl trimitem acasă. Indiferent de partidul din care facem parte, avem în primul rând o datorie faţă de oamenii care ne-au ales”, se mai spune în scrisoarea lui Alexandru Cordoş.
Scrisoarea deschisă este adresată parlamentarilor PDL Mircia Giurgiu, Daniel Buda, Petru Călian, Adrian Gurzău, Mihail Hărdău, Şerban Rădulescu, ai UDMR -Palfi Zoltan şi Mate Andras Levente- şi ai UNPR -Vasile Soporan.
Alexandru Cordoş a anunţat, de asemenea, că social-democraţi clujeni vor participa, alături de sindicalişti, la acţiunile de protest.
“Vom sprijini cu membri noştri, în calitate de cetăţeni, şi vom picheta, alături de membri de sindicat, birourile parlamentare ale parlamentarilor de la putere şi ale celor care îi susţin”, a declarat Alexandru Cordoş.
Dan Ban







Avram Iancu
Fotoblog NapocaNews – Otilia Chiş
Radu Gyr










comentarii
Raspunsuri