Ziua Imnului României la Cluj-Napoca

• publicat la: 29 July 2010
Ziua Imnului României la Cluj-Napoca

Peste 100 de persoane s-au adunat astăzi, în faţa statuii lui Avram Iancu din centrul oraşului, pentru a sărbători Ziua Imnului României.

Atmosfera a fost întreţinută de cântece din folclorul românesc, acompaniate de orchestra Diviziei 4 Infanterie “Gemina” alături de corurile Şcolii de Poliţie “Septimiu Mureşan” şi Grupării Mobile de Jandarmi.

Subprefectul Vasile Cozma a catalogat manifestarea de patriotism drept una foarte frumoasă.

Liderul Noii Drepte – Filiala Cluj a declarat pentru NapocaNews că “E timpul să ne ascultăm imnul şi să ne trezim la realitate. Ca sugestie pentru Primăria Cluj-Napoca, din moment ce locaţia se numeşte P-ţa Avram Iancu, ar trebui ca de la fântână să fie ascultate tot timpul cântece patriotice şi nu tot felul de melodii care n-au legătură cu Avram Iancu”. Dl. Daniel Bran s-a arătat plăcut impresionat de manifestarea organizată anul acesta de oficialităţi.

Evenimentul s-a încheiat prin intonarea Imnului “Deşteaptă-te române!”.

NapocaNews

Be the first to like.

comentarii

Raspunsuri

Lasati un comentariu