Pagina principala / Editorial / Originile intelectuale ale ardelenismului românesc. Partea a IV-a

Originile intelectuale ale ardelenismului românesc. Partea a IV-a

Ideea unui Ardeal independent, autonom sau regionalizat nu este o invenţie post-decembristă a lui Sabin Gherman sau memorandiştilor de la publicaţia Provincia, ci are rădăcini încă din preajma Marii Uniri şi s-a concretizat în zilele tulburi ale eliberării Clujului de către Armatele Română şi Sovietică la 11 octombrie 1944. Odată cu eliberarea ultimei brazde de pământ românesc la Carei pe 25 octombrie 1944 statutul Transilvaniei de Nord, ce a aparţinut Ungariei Horthyiste, în urma Diktatului de la Viena, a intrat într-un vaccuum politic şi administrativ bine manipulat de către conducătorii de la Kremlin. Comisia Litvinov de la Moscova, din care a făcut parte şi Walter Roman, a hotărât încă din 1943 un statut special al Transilvaniei, ca stat independent sau autonom, după ocuparea României şi Ungariei de către Armata Roşie. IV Stalin fiind un om politic, mai viclean, s-a folosit de Transilvania de Nord ca şi factor de presiune asupra autorităţilor şi Regelui Mihai de la Bucureşti să accepte guvernul pro-comunist Dr. Petru Groza, la 6 martie 1945, pentru ca acest teritoriu să reintre în administraţia românească.

În interpretarea istoriografică nu s-a mers, pe lângă presiunea comuniştilor locali şi cea a puterii sovietelor de a se accepta un guvern pro-comunist, pe cea a şantajului cu situaţia Transilvaniei de Nord şi a Maramureşului. Istoricii nu au introdus în ecuaţie statutul Ardealului de Nord şi al Maramureşului istoric, care era incert din punct de vedere juridic internaţional, ca factor de şantaj al Regelui să accepte guvernul dr. Petru Groza. Regele Mihai I era bine informat de situaţia din Transilvania de Nord unde sovieticii au introdus administraţia militară rusească excluzând armata română şi administraţia centrală. De această situaţie au profitat elemente etnice maghiare revizioniste şi cele comuniste. Ardealul de Nord era rupt de guvernul de la Bucureşti şi condus de către un comitet executiv al FND, compus din comunişti şi social democraţi. Ba mai mult, aceste elemente comuniste alogene au pus la cale în sala mare a Primăriei clujene de pe str. Moţilor nr. 1 – 3, în perioada 12-15 februarie 1945, o declaraţie de autonomie şi un guvern independent al Ardealului.

Situaţia Clujului, imediat după eliberarea sa, era incertă din punctul de vedere al administraţiei româneşti. Încă înainte de eliberarea Transilvaniei de Nord, la 10 octombrie 1944, se promulgă Legea nr. 487/1944 privind constituirea Comisariatului pentru administrarea Transilvaniei eliberate, ce urma să fie forul guvernului român din regiune. Sovieticii care controlau militar zona nu au permis înfiinţarea acestui organism românesc şi au creat Comitetul Consultativ Suprem, cu puterea unui guvern ce era în administrarea Comisiei Aliate de Control. Acesta şi a exercitat autoritatea prin Comitetul Executiv pentru Ardealul de Nord, care era o anexă a Frontului Naţional Democrat controlat de Partidul Comunist. În fruntea forului administrativ s au aflat Teofil Vescan şi Jordáky Lajos. Abia după instaurarea guvernului pro comunist dr. Petru Groza, la 5 martie 1945, ruşii au permis, la 13 martie, introducerea administraţiei româneşti, de fapt o pastişă bolşevică.

Între 11 octombrie 1944 şi 13 martie 1945, când s-a instaurat administraţia românească în Transilvania de Nord, nostalgici ai iredentismului în cârdăşie cu elemente comuniste alogene au visat la înfiinţarea unei Republici Autonome a Transilvaniei de Nord, cu un guvern propriu şi chiar cu o tentativă de constituire a unui pseudo parlament. Ideea era ca la Conferinţa de Pace de la Paris să se constate această stare de fapt şi să se recunoască noul stat, care ar fi putut să se extindă, în viziunea celor mai optimişti revizionişti, şi asupra Transilvaniei de sud. Sovieticii închideau ochii, deoarece pe alt plan puneau la cale aventura lui Odoviciuc a unirii Maramureşului românesc cu Ucraina Subcarpatică. Planul a fost dejucat de primarul Borşei, Gavrilă Strifundă.

Astfel, cercurile comuniste din Cluj, autoproclamate „democrate” au organizat o conferinţă în zilele de 12, 13, 14 şi 15 februarie 1945 în sala de şedinţe a Prefecturii şi se „compunea din prefecţii a zece judeţe (care s au prezentat), împreună cu delegaţii judeţelor, apoi primarii şi delegaţii oraşelor/comunelor urbane. A fost o adevărată constituantă. În această constituantă s au dezbătut toate chestiunile administrative şi politice, mai ales cele politice la ordinea zilei. Aici s au pus bazele unei uniuni a partidelor zise democratice a Transilvaniei de Nord, sub numirea de FND, scris pe ungureşte, căci mai mult de jumătate conferinţa s a făcut pe ungureşte, în marea dragoste de frăţietate a ungurilor faţă de români, ODA (Orszagos Demokrata Arcvonal). Acest front al partidelor înfrăţite a emis o delegaţie executivă, alcătuită din mai jos notaţii membri, care să coordoneze şi îndrume unitar activitatea frontului: preşedinte: dr. Teofil Bugnariu şi Jordaky Lájos; Vicepreşedinţi: Lakatos István şi Moldovan Vasile; Secretar general: Goldberger Miklos.”

S a creat o Comisie Executivă a Frontului Democrat a Transilvaniei de Nord, la care s au afiliat următoarele partide: partidul Comunist şi Partidul Social Democrat. Aceasta îşi propunea, în primul rând, înălţarea unei statui uriaşe a lui I.V. Stalin în faţa Catedralei Ortodoxe.
Acest Comitet a fost receptat în opinia publică ca un Guvern al „Ardealului liber şi independent democrat”, care a decretat cursul pengö ului faţă de leu la un 1 pengo/50 lei. De asemenea, s a mai stabilit folosirea timbrelor poştale emise de Guvernul maghiar pro sovietic de la Debreţin.

Acest pseudo-guvern cuprindea mai mult organizaţii controlate de către comunişti: Uniunea Democrată a Românilor Transilvăneni, Uniunea Populară Maghiară, sindicatele, Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioţilor, Alianţa Populară Democrată Evreiască, Apărarea Patriotică. Acesta mai era cunoscut ca şi Corpul Consultativ din Transilvania de Nord. În presa maghiară, mai precis ziarul „Vilagossag” (sâmbătă, 17 februarie 1945) a apărut o informaţie cel puţin ciudată, dacă nu ar veni în continuarea paradigmei, în care se publică componenţa unui guvern al Transilvaniei de Nord independente, în următoarea componenţă a portofoliilor: „Preşedintele Consiliului – prof. Dr. Teofil Vescan; Dr. Neumann Jeno – Justiţie; Vasile Pogăceanu – Administraţie Publică; Medrea Hedviga – Ocrotire Socială şi Sănătate; Bruder Ferencz – Lucrări Publice; Timofi Gheorghe – Comunicaţii; Dr. Victor Pocol – Poşta; Dr. Teodor Bugnariu – Instrucţie Publică; Lakatos Istvan – Comerţ, Industrie, Cooperaţie; Bojan Pavel – Economie Rurală, Agricultură; Demeter János – Finanţe;” După această conferinţă, deşi pare de necrezut, Teofil Vescan a plecat la Bucureşti pentru a susţine recunoaşterea acestui guvern.

Tot în sala mare a Primăriei clujene, pe 13 martie 1945, premierul Dr. Petru Groza şi ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, împreună cu prefectul şi autorităţile locale, toate membre FND, inclusiv PCR, aceleaşi în cea mai mare parte, care au proclamat pe 15 februarie autonomia Ardealului, au participat la festivitatea introducerii autorităţii statului român asupra Ardealului de Nord. În 13 martie 2004 fostul primar Gh. Funar a amplasat o placă comemorativă, care aminteşte despre eveniment, în Sala Mare a Primăriei municipiului Cluj-Napoca

Situaţia a fost mai complicată şi datorită faptului că era neclar statutul cetăţeniei locuitorilor din Ardealul de Nord. Numeroşi maghiari erau refugiaţi la Cluj şi nu aveau, încă, nici un statut juridic. Acest fapt a complicat foarte mult sitiuaţia universitară a unor studenţi şi profesori. Toate acestea aduceau la o stare de tensiune şi nesiguranţă generală. Abia la 13 august 1945 a fost promulgat „Regulamentul legii pentru reglementarea cetăţeniei locuitorilor din Ardealul de Nord”, care obliga o dată în plus cetăţenii străini stabiliţi ilegal în acest teritoriu să îl părăsească, sub ameninţarea că altfel erau trecuţi cu forţa peste frontieră.

Ionuţ Ţene

comentarii

Raspunsuri

• Originile intelectuale ale ardelenismului românesc. Partea a treia « Noua Dreaptă filiala Braşov