Pagina principala / Editorial / Segregarea presei în jurul “jurnaliştilor de aur”. O istorie adevărată a maşinăriei de PR a RMGC

Segregarea presei în jurul “jurnaliştilor de aur”. O istorie adevărată a maşinăriei de PR a RMGC

Despre proiectul Roşia Montană Gold Corporation am încercat întotdeauna să scriu cât mai precaut cu putinţă, deoarece iţele acestei poveşti sunt atât de încurcate, încât riscul de a da cu “bâta în baltă” era întotdeauna mult prea mare. Au trecut deja 10 de ani de când statul român a semnat păgubosul contract cu RMGC pentru explorarea la suprafaţă a zăcămintelor de aur de la Roşia Montană, un loc unic în Europa, unde moţii lui Avram Iancu încă locuiesc în vecinătatea unor mine vechi de 2000 de ani.

Cu ce am rămas noi, opinia publică şi românii în general, după un deceniu de dezbateri pe seama unor exploatări care nu au început încă? Cu adevăruri şi minciuni amestecate de-a valma. Adevărul că acest proiect va aduce profituri uriaşe companiei canadiene şi prea puţin statului român, cu adevărul că zona Roşia Montană va deveni un peisaj selenar, otrăvit şi neprietenos, dar şi cu minciunile cum că RMGC se află în opoziţie cu anumite organizaţii de mediu, coordonate abil de magnatul maghiaro-evreu-american George Soroş. Şi cheia întregii poveşti stă aici, în această minciună sădită abil timp de 10 ani, cu ajutorul unor ONG-uri şi agenţii de presă, în mintea românilor. Căci adevărul gol- goluţ este că opoziţia, “rezistenţa” împotriva proiectului RMGC nu există, cel puţin din partea organizaţiilor maghiaroide de mediu susţinute financiar de Soroş. A fost doar o campanie de decredibilizare a RMGC şi Newmont Corp, care deţine  80% din pachetul RMGC, pentru ca apoi Soroş să cumpere acţiuni la Newmont în tihnă şi pace şi mai ales… ieftin. Şi asta pentru că proiectul de exploatare este pe ultima sută de metri, având largul concurs al ministrului Videanu şi a majorităţii presei din România, trimisă în teambuilding în Noua Zeelandă, pe bani canadieni.

Faptul că multe publicaţii, chiar şi din Cluj, au început să promoveze proiectele RMGC de la Roşia, nu mai e un secret de mult. Festivaluri inventate peste noapte, concerte de folk şi dezbateri ecologiste, ţinute ipocrit sub egida RMGC au început să umple ziarele din România şi deja presimţeam că se pregăteşte un ultim asediu. Iar excursia de 200.000 de euro în Noua Zeelandă, pentru “documentare” a unor nespecialişti în minerit, a se citi jurnalişti, printre care Robert Turcescu, Ioan T. Morar, Doru Buşcu, Floriana Jucan, Sorin Freciu, Rareş Bogdan, Livia Dilă, Roxana Voloşeniuc, Vlad Macovei, Emil Hurezeanu, Dragoş Nedelcu şi Mihai Tatulici, este semnalul că  banii au fost împărţiţi, că poziţiile au fost luate şi că se trece la luptă.

Peste 12 milioane de euro au cheltuit “canadienii” pentru sensibilizarea presei din România cu privire la proiectul de la Roşia Montană. Bani mulţi care au intrat pe ascuns în buzunarele unor deontologi de presă, culţi şi rafinaţi, aşa cum se declară aceştia, printre înjurături, discuţii despre curve şi şantaje. Colegii de breaslă, rămaşi acasă şi “plini de invidie şi ură” au început să taxeze acest grav derapaj deontologic dinainte ca vreun picior de jurnalist călător să pună înapoi piciorul pe pământul românesc. Întoarcerea ne-a adus nişte jurnalişti mai inteligenţi, mai conştienţi, mai şcoliţi în mineritul cu cianuri, dar şi mai puşi pe harţă. A rezultat un război între cele două părţi ale presei din România, căci deja se pot stabili clar două tabere: cei plătiţi de RMCG şi cei ne-plătiţi de RMGC, dar nu neapărat neplătiţi de alţii!

Şi noi, din nou, unde rămânem? Interesul nostru, al românilor, al României, unde a rămas în problema Roşia Montană? Avem de ales între a distruge Roşia Montană şi a primi firmituri de la canadieni sau între a lăsa Roşia aşa cum este ea. Niciun proiect viabil, nicio finanţare nu pare să dorească transformarea Roşiei într-un rai turistic în Apuseni. Şi statul român nu pare să vrea să pornească o exploatare minieră de mare anvergură la Roşia, unde să deţină capitalul majoritar şi să scoată un profit semnificativ care ar putea fi investit apoi în infrastructura precară a României. Suntem puşi în faţa unor alternative care nu sunt viabile pentru România, în nicio formă şi suntem asmuţiţi să luptăm cu duşmani imaginari, uitând să ne gândim înainte de toate la noi, la România.

Înainte de greţosul festilval FânFest, înainte de protestele organizaţiei Alburnus Maior, înainte de cumpărarea autorităţilor locale din Roşia, înainte de apariţia ecologiştilor corporate şi de televizor, înainte ca jurnaliştii să fie cumpăraţi la bucată, ca vitele, a existat prima tabără Salvaţi Roşia Montană, în anul 2002, nemediatizată şi organizată de primele persoane care au dorit să salveze într-adevăr Roşia Montană. Îmi aduc aminte că Bogdan Stanciu, fondatorul Altermedia, a fost printre cei care au mers în această primă tabără la Roşia, mergând mulţi kilometri pe jos cu cortul în spate. Şi o dată a ajunşi acolo s-au trezit că apăruseră peste noapte noi apărători ai Roşiei, care nu scriseseră un rând despre asta, dar care se aflau în relaţii bune cu autorităţile locale şi care luptau pentru Roşia cu un pic de ruşine, parcă finanţată de Gabriel Resources. Şi doar ei au mai avut voie să formeze “rezistenţa”, exact după modelul dizidenţilor inventaţi la comanda PCR de dinainte de 1989. Şi acum după 10 ani, măştile au căzut, pleiada de ONG-uri de mediu ungureşti finanţate de Soroş s-a dovedit a fi doar o unealtă pentru a unele operaţiuni la bursă. Şi mai nou, cu tristeţe sau cu fericire vă anunţăm că NapocaNews a devenit singurul ziar din Cluj-Napoca care nu a beneficiat de bani de la RMGC. Suntem deci, cel mai sărac ziar din oraş, dar măcar nu ne-am vândut sufletul. Şi singurul ziar care face angajari “în criză”, apropos.

George Bara

comentarii