


Un nou eveniment cultural al Ligii Scriitorilor din România
Joi, 10.12.2010, Biblioteca Aman din Craiova, a gazduit o dubla lansare de carte a poetei Georgeta Nedelcu, membra a Ligii Scriitorilor din Romania, Filiala Oltenia.
Acest memorabil eveniment, a fost consfintit de prezenta scriitorilor N.N.Negulescu, director al revistei de cultura universala “Constelatii diamantine”, editata sub egida Ligii Scriitorilor Romani si Mihai Dutescu, membru al Uniunii Scriitorilor.
Cei doi promotori culturali, au prezentat cu obiectivitate auditoriului volumele de poeme “Destinul, o scuza?” si “De vorba cu sufletul”.
Desigur, aceasta actiune, releva deschiderea permanenta a Ligii Scriitorilor la parteneriate cu formatiuni scriitoricesti si institutii culturale de pe toate meridianele, din dorinta de promovare a valorilor autentice.
Evolutia spirituala a revistelor noastre, confirma aceasta nobila orientare.
In acest sens, pe agenda noastra de lucru s-a mai conturat o noua si durabila realizare.
Intre Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, reprezentata de prof. univ. dr. Lidia Vianu, director al MTTLC (Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan) si N.N.Negulescu, director al revistei de cultura universala “Constelatii diamantine” a intervenit cu un acord de colaborare, care va sprijini proiectul European poetry pRo cu traduceri din poezia britanica contemporana, desfasurat impreuna cu agenda literara britanica Anne Stewart.
Toate traducerile poetice selectate in cadrul proiectului amintit, vor fi publicate in paginile revistei “Constelatii diamantine”.
N.N.Negulescu







Avram Iancu
Fotoblog NapocaNews – Otilia Chiş
Radu Gyr









