Victorie pentru U în ultimul amical

• publicat la: 24 February 2012
Victorie pentru U în ultimul amical

Fotbaliştii de la Universitatea Cluj au obţinut o nouă victori, scor 2-0, cu Cernomorets Odessa, ultima în cel de al doilea stagiu de pregătire susţinut de de studenţi în Turcia.

Victoria obţinută în faţa formaţiei din Ucraina este cea de a şasea consecutivă în cele două cantonamente din Antalya şi a fost obţinută graţie golurilor marcate de Tavi Abrudan şi Lukas Szukala.

Ionuţ Badea a început meciul cu Cernomerets în formula: Bornescu – Achim, Szukala, Abrudan, D. Popa – Păcurar, Hoban, Marinescu – Cristea – Niculescu, Tony, această fiind cel mai probabil formula de echipă cu care tehnicianul clujean va aborda primul meci oficial din 2012.

U are programate o serie de antrenament pe plan local, iar în data de 2 martie va evolua în deplasare, la Rapid Bucureşti, în cadrul etapei a XIX-a a Ligii I.

Universitatea reia partea a doua a campionatului de pe poziţia a VIII-a a clasamentului. Studenţii au acumulat 28 de puncte în cele 18 etape disputate în 2011. Obiectivul alb-negrilor este clasarea pe un loc care să le permită participarea în cupele europene.

Paul Panait

Unui singur cititor îi place acest articol.

Lasati un comentariu