Cam toată presa internă a dat „delete” importanţei istorice a zilei de 23 august, doar-doar o rămîne în memoria colectivă ca zi de îngropăciune a autointitulatului rege decedat pe meleaguri turceşti. Erijaţi în istorici cu acest prilej, unii nepricopsiţi s-au adăpostit de ploaie şi-au pus de cîte-o clacă prin studiourile naţionale, alţii s-au dat în stambă în strada mare. Ce-o fi căutat purtătorul de iluzii şi de vorbe goale al benere printre ei, Dumnezeu ştie! La fel şi preşedintele, părăsit de aliaţii din presa internaţională, care au consemnat derapajele sale (aceasta însemnînd pierderea ultimelor redute de sprijin extern, adică lovitura de graţie care îi confiscă pîrghiile de putere rămase, în condiţiile în care a pierdut deja sprijinul popular), dispariţia autointitulatului rege al ţiganilor a picat pentru preşedinte ca o lespede pe picior, lipsindu-l de un aliat greu în bătăliile electorale viitoare. Scăpat din braţe de publicaţia germană „Frankfurter Allegmeine Zeitung” şi atacat vehement de către Karl-Peter Schwarz (acelaşi ziarist care anul trecut, în contextul referendumului de suspendare, îi ridica osanale), preşedintele ne-a oferit alte probe de cinism la priveghiul lui Cioabă, Dumnezeu să-l ierte! Profitînd, ca de obicei, de prilej pentru a-şi îngroşa capitalul de simpatie în rîndul familiei îndoliate şi al etniei decedatului, preşedintele şi-a scos din buzunar şi a pus în funcţiune maşinuţa „mişcării populare”, creată şi moşită de nişte consilieri pe reţelele de socializare, ca să-i asigure mezinei din nou drumul în Parlamentul European şi să-i facă vînt doamnei de Pleşcoi la palatul din dealul Cotrocenilor. Să aibă prezenţa la priveghi de-a face cu sentimentele? Greu de crezut! E mai degrabă tributară unei strategii electorale, aşa cum, cîndva, îşi privea aliatul cu lacrimi de crocodil, adresîndu-i-se cu voce tremurătoare: „Dragă Stolo…”. Vă mai amintiţi, nu-i aşa?

Cum euro-parlamentarele se apropie vertiginos, a crescut brusc şi interesul faţă de etnia îndoliată. „Ce se naşte din pisică şoareci mănîncă!”. Convinsă de importanţa electorală pe care rromii o au, mezina şi-a făcut şi ea temele în bătătura lor, nu de alta, dar vine vremea voturilor. Toate mesajele sale din ultima vreme bat nicovala pe problemele supuşilor „regelui” decedat. Mă rog, acum treaba s-a complicat: „Regele” a murit, trăiască cei doi „regi!”, care s-au bătut pe coroane! Problemele lor există cu adevărat şi se manifestă. Dar mi-e greu să cred că interesul vizează măsuri de soluţionare şi nu voturile, ca tichet de zbor pentru încă cinci ani la Bruxelles. E un tupeu fără margini să te visezi din nou euro-parlamentar, după ce ai adus Ţara pe culmi de „succesuri”. Un curaj asemănător americanilor, care şi-au crescut economia din pix şi au acum un P.I.B. cît al Suediei. Ce este P.I.B.? Un indicator mincinos, inginerit şi tras de păr pînă a ajuns să reprezinte orice altceva, dar nu realitatea. P.I.B. – ul american pare uriaş, dar, în proporţie de peste 70%, e bazat mai mult pe consum. Ca şi producţie, China a întrecut de cîţiva ani S.U.A. Însă, în iulie, americanii au dat publicităţii noi date de calculare a P.I.B.-ului, precum şi modul în care se calculează veniturile pentru pensie şi investiţiile în scop locativ, care adaugă miliarde de dolari economiei, săltînd-o cu 3,6%, adică 560 mld. dolari. Practic, o ţară de mărimea Suediei a fost adăugată din pix economiei americane. Economia S.U.A. e un balon umflat cu pompa. De mai mulţi ani, îşi menţine dobînda aproape de zero, iar tipărirea de dolari, prin repetate operaţiuni de relaxare cantitativă, ar trebui să fie încetinită, pentru că a intrat deja într-o zonă foarte riscantă.

Ba că datele economice publicate de China nu ar fi reale, ba că raportările oficiale şi estimările analiştilor sînt neconcordante, americanii încearcă să dea în cap Chinei, asmuţind agenţiile de tot felul pe capul ei, ca s-o discrediteze şi să-i ia pieţele de desfacere. Aşa s-a întîmplat şi cu noi, şi uite unde am ajuns. Repet, „ce se naşte din pisică, şoareci manîncă! Ştie tot globul că monarhiile şi fiţele familiilor lor au tot mai puţini suporteri şi simpatizanţi în lume. S-a scris în toată presa occidentală despre Irinuca, fata tatii, care se dă prinţesă de România, dar se ocupa ilegal, împreună cu soţul ei, de sîngeroasele lupte de cocoşi. Cît de penibil, penal şi mîrşav ca doi oameni bătrîni, care se pretind viţe nobile, să tragă foloase din pariurile pe cocoşii luptători, cărora le fixa cuţite la picioare. Trebuie să-ţi lipsească o doagă la cap sau să ai lacune morale serioase ca să organizezi astfel de lupte crude! Cam acesta este respectul pentru viaţă, pentru morală şi conduită princiară, insuflat de tăticul ei prin educaţie! Ruşine mare! La fel de mare ca momentul în care tătucul Irinucăi l-a dat pe Mareşalul patriot pe mîna inamicului, făcîndu-i plocon şi Armata Română; ca momentul în care a abdicat; ca momentul în care a venit după retrocedări de sute de milioane de euro din avuţia poporului, care nu i-a aparţinut niciodată. România este republică, de unde „casă regală”! A fost odată! Aşa că, oficial, prinţesa prinsă cu cocoşii în sac, nu ne aparţine, nu s-a născut în Ţară, nu a crescut în Ţară. Să nu facă Ţara de rîs! Guvernanţii noştri ar trebui să interzică parveniţilor să mai folosească titulatura X de România! Cum ar fi trebuit să interzică acostarea navei germane cu deşeuri periculoase în portul Constanţa. Cine are de cîştigat? Germania, desigur. A cîştigat şi de pe urma crizei datoriilor din zona euro: peste 40 de miliarde de euro, după ce neîncrederea investitorilor în stabilitatea financiară a unor ţări din uniunea monetară a ajutat guvernul german să se împrumute mai ieftin, arată datele Ministerului de Finanţe de la Berlin. Pentru acest lucru Germania a oferit României un bonus uriaş: nava-cargo MSC cu deşeuri extrem de periculoase, refuzată de toate porturile europene, şi primită la Constanţa cu danele deschise. Nava suferise o explozie în mijlocul Atlanticului şi se pare că are o încărcătură mai mare de deşeuri decît cea declarată: Mai exact, cu 14.000 de tone mai mult, fiind un real pericol pentru mediul înconjurător. Trăim într-o lume nebună, nebună…, gîndindu-mă cu durere la sutele de copii sirieni ucişi recent în atacul cu arme chimice şi la cei peste şaizeci de mii de sirieni ucişi în conflictul organizat şi alimentat de doi ani de… ştim cu toţii cine.

Maria Diana Popescu, Agero
www.agero-stuttgart.de