Mihai Szeplekan candideaza la sefia PNL Cluj impotriva presedintelui Consiliului Judetean, Horea Uioreanu, sustinand ca organizatia locala are nevoie de o „schimbare majora, de un lider care sa restabileasca echilibrul si unitatea de grup, care sa lupte pentru interesul de partid”.

In cadrul unui interviu acordat editiei locale a cotidianului Romania Libera, Szeplekan, care este viitorul fin al ministrului Transporturilor, Ramona Manescu, este de parere ca „nu ne ajuta cu nimic daca ne ascundem mizeria sub pres si nici daca ne cautam scuze”.

Intrebat care sunt principalele puncte ale programului sau de campanie, candidatul a mentionat „buna organizare, disciplina si multa munca”. „Nu am pretentia ca pot schimba repede totul, insa, cu vointa care ma caracterizeaza si cu sprijinul colegilor mei – multi dintre ei au o experienta colosala in politica si administratie – se pot face lucruri extraordinare pentru PNL”, spune Mihai Szeplekan.

Vorbind despre politicienii consacrati in zona, candidatul il lauda pe Marius Nicoara, fostul presedinte al Consiliului Judetean Cluj.

„Desigur, nimeni nu contesta anvergura lui Ioan Rus sau experienta lui Emil Boc, insa, si PNL Cluj a avut dintotdeauna oameni de calibru. Marius Nicoara, de pilda, ar putea oricand sa concureze pentru orice pozitie, atat cu Ioan Rus cat si cu Emil Boc.

Oricum, s-a demonstrat ca Nicoara a adus beneficii imense Clujului, din postura de presedinte de Consiliu Judetean. Sa nu uitam ca toate marile proiecte pentru dezvoltarea economica a Clujului au fost gandite si initiate de Marius Nicoara”, adauga Mihai Szeplekan.

Sursa: Ziare.com