Doar opt zile au mai rămas până la show-ul The Wall – cea mai mare producţie muzicală realizată vreodată în România, pregătirile în Piaţa Constituţiei fiind programate să înceapă chiar în această seară. Concertul susţinut de Roger Waters se va desfăşura pe 28 august, în faţa Palatului Parlamentului, pe una dintre cele mai mari scene din lume.

Roger Waters, membru fondator al trupei Pink Floyd, va aduce la Bucureşti celebrul The Wall – unul dintre cele mai spectaculoase show-uri muzicale din istorie, bazat pe interpretarea integrală a pieselor incluse in albumul cu acelaşi nume, un adevarat simbol al libertăţii pentru generaţii întregi de fani din întreaga lume. Recunoscut la nivel modial drept una dintre cele mai ample producţii muzicale, show-ul The Wall a fost regândit special pentru concertele în aer liber, astfel încât dimensiunile scenei sunt cu adevărat impresionante, zidul din spatele acesteia măsurand nu mai puţin de 150 de metri lungime şi aproximativ 12 metri înălţime. Întreaga structura va fi realizata din “cărămizi” ce vor alcătui cea mai mare suprafaţă de proiecţii video: peste 1500 de mp, peste 40 de proiectoare gigantice fiind responsabile de efectele vizuale ale show-ului. Scena va avea totodată şi cel mai mare acoperiş din lume: 54 de metri lăţime şi 32 de metri deschidere, fiind asamblat la o înălţime de 24 de metri, ce va asigura protecţia unei suprafeţe de peste 1000 mp. Pentru ridicarea uriaşului acoperis sunt necesare nu mai puţin de 4 zile, 2 macarale de 60 de tone fiecare şi aproximativ 60 de oameni.

Primele 28 de tiruri ce asigură transportul elementelor de producţie ale echipei lui Roger Waters sunt programate să ajungă zilele următoare. Alte 23 de tiruri vor aduce echipamentul tehnic pentru scenă, a cărei construcţie va începe sâmbătă, 24 august. Întreaga productie se va bucura de implicarea a peste 2600 de oameni, dintre care doar 130 de vor fi din echipa de producţie a turneului.

Cei care nu for să rateze cel mai spectaculos concert al momentului, mai au la dispozitie doar câteva zile ultimele bilete rămase disponibile putând fi achiziţionate din reţeaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica, Libraria Mihai Eminescu, Sala Palatului, precum şi online, de pe www.myticket.ro.