În ziua de 20 august 2013 a fost sărbătorită cea de-a doua Zi Naţională a Ungariei, în memoria regelui Ştefan cel Sfânt, de origine geto-dacă, în timpul căruia ungurii au trecut la religia ortodoxă.
În preajma Zilei Naţionale a Ungariei, liderul U.D.M.R. Kelemen Hunor a înştiinţat Poporul Român, Parlamentul, Preşedintele şi Guvernul României că O.N.G.-ul său, neînregistrat ca partid politic la Tribunalul Bucureşti, va organiza ilegal referendumuri locale în cele două Ungarii mici pe care speră să le realizeze în Ardeal, în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, respectiv Bihor, Satu Mare şi Sălaj, profitând de tentativa vizând regionalizarea României, de fapt împărţirea ei.
Conform Legii referendumului, U.D.M.R. nu are niciun suport legal pentru a organiza consultarea populaţiei din anumite judeţe ale României pe tema referendumului.
În acest context, Partidul România Mare solicită primului-ministru şi Guvernului României următoarele:
1.Să dispună prefecţilor din cele şase judeţe, nominalizate de către U.D.M.R., să atace în contencios administrativ toate hotărârile Consiliilor judeţene şi Consiliilor locale referitoare la organizarea unor referendumuri locale pe tema regionalizării.
2.Să modifice Legea referendumului, Legea nr.3/2000 şi să elimine prevederile introduse din iniţiativa P.D.L., a fostului ministru de Interne Vasile Blaga, referitoare la declararea ca legal desfăşurate a acelor referendumuri locale, indiferent de tematica abordată, dacă acestea s-au desfăşurat fără violenţă.
Ungaria şi U.D.M.R. caută să organizeze referendumuri locale ilegale în judeţele Covasna, Harghita, Mureş, Bihor, Satu-Mare şi Sălaj cu scopul de a prezenta la Bruxelles noi documente şi argumente pentru susţinerea viitorului Diktat, pregătit pentru anul 2014, vizând obţinerea autonomiei teritoriale a Ardealului şi dezmembrarea României.
În paralel cu aceste acţiuni ale U.D.M.R., premierul Ungariei, Viktor Orban a transmis prin Poşta Română scrisori în limba ungară la cei peste 3,5 milioane de cetăţeni români care au obţinut dubla cetăţenie, înştiinţându-i despre alegerile parlamentare din anul 2014 la care cei peste două milioane de români get-beget, care nu cunosc limba ungară, nu vor avea drept de vot pentru a nu putea decide viitoarea componenţă a Parlamentului de la Budapesta.
Dr.Gheorghe Funar
Preşedintele Partidului România Mare
6 comentarii la “Partidul România Mare solicită Guvernului României să se anuleze referendumurile organizate de către UDMR”
Corect!
cu cerutul ramaneti -guvernul are alte prioritati-pe langa epopeea de dupa alegeri cu suptul si linsul la udmreu acum cauta un ministru nepenal pentru transporturi
Dle Funar, Guv. României nu se preocupa de cine actioneaza pentru deposedarea romanilor de propria tara. Grija lor, a celor ce alcatuiesc Guv. este ce prostii mai face prezidente Basesco, ce plaje frecventeaza Elena Udrea, cine o sa fie urmas la tron la Sibiu, ce scriu forumisti pe forumuri si cine sunt si alte chestii de astea esentiale pentru supravietuirea noastra in istorie…
Banc(ur la mine, bancur latine):
Două blonde (unguroaice?) călătoresc pe tren. Vizavi stă singur un tip bărbos, cu cap magnific, în ținută pompoasă, cu priviri pierdute în zare sau în trecut.
Blonda-1: Tuu, ăsta nu-i Ștefan cel Sfînt?
Blonda-2: Ești proastă rău, ăla a murit de o mie (sau mă rog, de două mii) de ani!
Peste zece minute intră în compartiment un tip țapăn.
– Servus Ștefane, nu te-am văzut de două mii de ani!
Blonda-1 către Blonda-2: Naaa, amu cine-i proastă??
Blonda-2: Măă, păi ăsta care a intrat e Funár Gyuri, Omul Primordial cu Limba aia primitivă, hoppardonémoi Primordială, da! nu-l recunoști??
din banc am dedus ca unguroaicele sunt cam …neajutorate-poate era pista ala a vost tot sfant ca am inteles ca gyuri seamana cu el.astea sunt bancuri de la voi cilivizati care scriiti pi unguriste
in 900 nu erau nu mai daci sau geto-daci, ci romani asa am inceput sa ne numim de cand cu imperiul lui peste.