Joi, 15 august 2013, ora 7.00 de pe platoul Salii Sporturilor va avea loc plecarea microbuzelor puse la dispoziţia pensionarilor clujeni, care activează în centrele de zi ale Primăriei şi în Cluburile de Pensionari – catre mănăstirea Nicula, cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, prilej de pelerinaj şi reculegere spirituală pentru toţi românii creştini.

Deplasarea este asigurată gratuit de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, iar întoarcerea va avea loc la finalul zilei. De asemenea, pe parcursul călătoriei până la Nicula pasagerii vor avea la dispoziţie apă potabilă şi condiţii de climatizare în microbuz.

Conform cererilor înregistrate şi-au manifestat dorinţa de a participa la pelerinaj circa 150 de persoane, cărora le-au fost puse la dispoziţie 9 microbuze.

Listele participanţilor s-au întocmit ţinându-se cont de veniturile şi de solicitările pensionarilor.

Acest proiect a fost demarat în anul 2012, Direcţia de Asistenţă Socială punând la dispoziţie mijlocalele logistice şi materiale pentru a le oferi persoanelor de vârsta a treia posibilitatea reculegerii la mînîăstire Nicula în cadrul uneia dintre cele mai mari sărbători ale lumii creştine.

Prioritatea înscrierii în proiect au avut-o persoasnele singure şi cele cu pensii foarte mici.