Proiectarea Centrului Cultural Transilvania a fost finalizată, iar documentaţia urmează să fie prezentată pentru avizarea finală şi Consiliului Local Cluj-Napoca.

Centrul Cultural Transilvania va fi cea mai scumpă investiţie ce se va realiza în oraş după anul 1989.

Evaluată la aproximativ 75 de milioane de euro, construirea ansamblului este de două ori mai costisitoare decât Cluj Arena şi depăşeşte ca preţ modernizarea liniei de tramvai pe întreg tronsonul dintre Mănăştur şi Bulevardul Muncii.

Lucrările vor fi realizate în etape şi vor fi finanţate atât din fonduri publice, cât şi private, în baza unui parteneriat pe care Primăria speră să îl încheie cu un investitor interesat.

Ansamblul Centrului Cultural Transilvania cuprinde, pe lângă clădirea principală, unde va fi şi sediul Filarmonicii, un parking subteran şi un hotel amplasat la stradă.

Primarul Clujului, Emil Boc, spune că după votul din Consiliul Local se va căuta un investitor dispus să amenajeze parkingul subteran. În schimb, societatea va primi dreptul de construcţie şi administrare pentru viitorul hotel.

Studiile de fezabilitate ale Centrului Cultural Transilvania ar fi trebuit iniţial votate de Consiliul Local Cluj-Napoca în luna decembrie a anului trecut. Termenul a fost însă devansat de mai multe ori. Motivul invocat de reprezentanţii administraţiei locale a fost legat de lipsa unor documentaţii secundare, fără de care proiectul nu putea primi votul final.

Primarul Emil Boc a declarat că în paralel se lucrează la cererea de finanţare pentru obţinerea de fonduri europene, din care urmează să fie construită clădirea principală a ansamblului, care va include sediul Filarmonicii, spaţii de expoziţii, dar şi săli de conferinţe.

Centrul Cultural Transilvania urmează să se realizeze pe Bulevardul 21 Decembrie, pe locul unde în trecut a funcţionat Centrul Militar Regional.

Mihai Miclăuş, Sursa: Radio Cluj