Finalul de săptămână marchează două evenimente importante pentru rugby-ul clujean. Vineri, 23 august, de la ora 18:00 Universitatea Cluj va juca, a treia partidă din play-out-ul Superligii de Rugby masculin, împotriva formației Dinamo București. Meciul care se va desfăsura pe Cluj Arena, este ultima partidă de pe teren propriu a sezonului pentru rugbiști.

”U” Cluj a obținut două victorii în primele două partide din play-out-ul Superligii CEC Bank. În ultima partidă Universitatea a învins CSM București (24-19), în fața propriilor suporteri. Returul se va juca pe 8 septembrie.

Înainte de începerea partidei, se va acorda o distincție fiului fostului mare jucător Alexandru Paloșanu cu ocazia desfășurării celei de-a V-a ediții a memorialului care îi poartă numele.

Memorialului „Alexandru Paloșanu” va avea loc duminică 25 august începând cu ora 10, în parcul sportiv Iuliu Hațieganu și programează jocuri de copii categoriile U12, U14 și U16, rugby feminin și un meci de old boys.

Alexandru Paloşanu a jucat în tricoul formaţiilor Petrolul, Dinamo, CCA şi Progresul. Paloșanu și-a finalizat studiile, terminând Facultatea de Litere din Bucuresti. În 1962 s-a transferat la Ştiinţa Cluj, ca jucător-antrenor, unde a activat timp de 28 de ani. A strâns patru selecţii în prima reprezentativă de rugby a României şi a fost declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca şi antrenor emerit.

NapocaNews