Rusia a avertizat luni Statele Unite cu privire la consecinţe „extrem de grave” ale unei posibile intervenţii militare în Siria, într-o convorbire telefonică purtată de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov cu secretarul de Stat american John Kerry.

„Domnul Lavrov a atras atenţia interlocutorului său asupra consecinţelor exterm de grave ale unei posibile intervenţii militare, pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde ţări ca Irakul sau Libia sunt în continuare destabilizate”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.

Rusia „este foarte îngrijorată” de declaraţii recente ale americanilor, potrivit cărora Washingtonul este pregătit să „intervină” în conflictul sirian, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.

Secretarul de Stat american John Kerry i-a sunat duminică pe secretarul general al ONU şi pe miniştrii de Externe britanic, francez, canadian şi rus pentru a le spune că are „foarte puţine îndoieli” cu privire la utilizarea de arme chimice de către Damasc pe 21 august.

După acest atac sângeros comis în apropierea capitalei, în care, afirmă opoziţia siriană, în pofida numeroaselor dezminţiri ale Damascului, regimul a folosit arme chimice pentru a omorî sute de civili, ONU a trimis experţi care urmează să înceapă să ancheteze la faţa locului luni.

În acest context, „Rusia îndeamnă la reţinere în exercitarea unor presiuni asupra Damascului, să nu se cedeze provocărilor şi să se încerce să se creeze condiţii normale pentru ca misiunea ONU să poată efectua o anchetă minuţioasă şi imparţială la faţa locului”, se arată în comunicat.

Bazându-se pe rapoarte medicale, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a înregistrat peste 300 de decese cauzate de gaze toxice, inclusiv zeci de rebeli. Opoziţia afirmă că aproximativ 1.300 de persoane au murit în acest atac chimic.

Rusia este unul dintre ultimii susţinători ai regimului preşedintelui Bashar al-Assad, căruia îi vinde armament.

Sursa: Mediafax