Muzeul Etnografic al Transilvaniei, împreună cu Asociaţia Maramureşenilor din Cluj-Napoca, vă învită sâmbătă, 24 august 2013 la evenimentul “La secerat ca în Maramureş”, care va avea loc în Parcul Etnografic “Romulus Vuia” de pe dealul Hoia din Cluj-Napoca, între orele 11.00 şi 19.00.

Va fi o reconstituire a vechilor tradiţii de cultivare a pământului, activităţi agricole de mult uitate, care vor fi prezentate publicului de Pălăguţă şi Dumitru Hodor şi de colaboratorii lor, care vor fi îmbrăcaţi în portul tradiţional specific. Vor fi folosite uneltele străvechi din lemn, dar vor fi respectate şi cutumele care însoţesc această străveche îndeletnicire: rugăciunea de la marginea lanului, cântecele femeilor din timpul lucrului, cântecul bărbaţilor care asistă (“Asta o hore mândra, când vine de-a secera”), împletirea cununilor de spice.

Manifestarea are şi un scop cât se poate de practic, paiele secerate şi prelucrate manual reprezentând materia de bază pentru recondiţionarea construcţiilor din incinta Parcului Etnografic.

În cadrul acestei acţiuni va fi inaugurat cursul de cântece şi dansuri maramureşene, oferit gratuit de către grupul folcloric “Maramureşul”.

Evenimentul va beneficia de participarea special a fraţilor Ion şi Ilie Benţa, alături de Vasile Duşinschi, muzicanţi din Bârsana.

NapocaNews