Handbaliştii de la Universitatea Cluj au disputat, la sfârşitul săptămânii, meciul de baraj pentru menţinerea în Liga Naţională, împotriva formaţiei CSM Călăraşi.

Partida s-a disputat la Bucureşti şi a fost câştigată de CSM Călăraşi, cu scorul de 41-29, Universitatea Cluj urmând, astfel, să joace următorul sezon competiţional în Divizia A, al doilea eşalon handbalistic intern.

Antrenorul clujenilor, Liviu Jurcă, a declarat că obiectivul echipe sale nu era să câştige acest joc şi că împreună cu ceilalţi oficiali ai secţiei de handbal au stabilit că este un moment potrivit pentru reconstrucţia echipei şi că un an în divizia a doua este mai potrivit decât să evolueze în Liga Naţională.

În această vară echipa de handbal a fost foarte aproape să se desfiinţeze. Pentru reconstrucţia echipei au fost transferaţi nu mai puţin de zece jucători, majoritatea dintre ei abia trecuţi de vârsta junioratului.

Paul Panait