Avocatul Marcel Lăzăreanu, acuza dur decizia clubului „U” Cluj a da afară 8 jucători: „E ilegal şi neregulamentar”. AFAN s-a sesizat în acest sens şi a reacţionat la declaraţiile făcute de avocat în ProSport. Acest for precizează că Universitatea Cluj nu riscă pentru moment neprogramarea deoarece trebuie parcurse toate etapele necesare pe cale sportivă.

„Suntem de acord cu Lăzăreanu cu privire la faptul că măsura clubului de a rezilia unilateral contractele unor jucători reprezintă o iniţiativă de forţă amendată drastic de regulamentele sportive, dar nu putem trece cu vederea “sfaturile” adresate fotbaliştilor în cauză. Considerăm că părerea dumnealui, conform căreia “Sindicatul jucatorilor e foarte slab”, reprezintă un incalificabil şi interesat act de dezinformare. Fotbaliştii care au apelat la suportul AFAN au fost şi vor fi reprezentaţi, îl asigurăm pe Lăzăreanu, cu real profesionalism.

Îi reamintim domnului Lăzăreanu că, de o bună perioadă de timp, regulamentele sportive s-au modificat, astfel că “U” Cluj nu are cum să rişte, în acest moment, neprogramarea. Doar după o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţelor “externe” se poatea junge la un astfel de deznodământ.

La nivelul FRF şi LPF, comisiile jurisdicţionale sunt paritare şi recunoscute în acest sens de către organismele FIFA şi UEFA, aşa că fraza “Eu, în locul lor, m-aş duce direct la FIFA şi la UEFA” este lipsită de sens, iar acţiunea invocată ar fi sortită esecului. Abia după parcurgerea etapelor în faţa instanţelor sportive interne (care, la adapostul legii privind procedura insolventei, vor adopta clasica poziţie a struţului şi vor suspenda orice litigiu) cazurile vor ajunge pemasa TAS.” a fost replica celor de la AFAN.

Sursa: Pro Sport