Serviciul Român de Informații nu se bucură de o prea mare încredere în rândul populației din cauza suspiciunilor legate de apucăturile comunistoide ale unor ofițeri, reflexe nocive rămase de pe vremea fostei Securități. Această percepție colectivă a fost întărită vineri prin girul dat de șeful acestei instituții liderului bolșevic Lev Troțki, fondatorul Armatei Roșii.

În cadrul festivalului cultural Strada de c’Arte a fost lansat volumul „Lev Troţki. O viaţă de revoluţionar”, semnată de Joshua Rubenstein şi prefaţată de George-Cristian Maior, directorul SRI, care îl transformă pe fanaticul revoluționar în victimă a propriului idealism, fără a pune accent pe ororile săvârșite de acesta în primii ani ai Uniunii Sovietic. Evenimentul controversat a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București.

Potrivit lui George Maior, Lev Troţki îşi merită locul în categoria „superpoliticienilor” pentru faptul că, prin viziunea, voinţa şi acţiunile sale, a reuşit să deturneze evoluţia naturală a lumii secolului XX, revoluţionând în mod complex, radical, societatea şi statul rus, iar apoi întregul sistem internaţional.
„Fără fanatism nu poţi face nimic în istorie”, ar fi afirmat Troţki la un moment dat. Este un paradox, consideră domnul Maior, cum un om cu o capacitate de gândire strategică extraordinară, cu o cultură vastă, capabil în acelaşi timp să ia decizii practice extrem de eficiente, a fost dominat de un idealism împins până la fanatism. „Acest idealism radical, această gândire utopică abstractă a cuprins de la bun început semnele dezastrului şi ale tragediei în care avea să se sfârşească experimentul lui Troţki şi Lenin. Idealistul este nepăsător în faţa forţelor obiective care împing politica într-un joc sistemic, de tip realist. Idealiştii ignoră, aşadar, raporturile de forţe şi speră să le transgreseze prin însăşi forţa ideii, a viziunii preconstruite din punct de vedere intelectual, ideologic”, afirmă autorul cuvântului-înainte în paginile volumului.

În discursul său, domnul Maior a remarcat cum tocmai acest idealism excesiv i-a şi adus sfârşitul, nu doar în politică, dar şi în plan personal. „Aşa cum se întâmplă în general în preajma revoluţiilor, primii sacrificaţi sunt tocmai autorii acestora. Troţki a fost înlăturat rapid din politică după moartea lui Lenin, transformat din coautor în inamic al revoluţiei, marginalizat, exilat, urmărit de poliţia politică a regimului până la sfârşitul vieţii, sfârşind prin a fi asasinat de către agenţii NKVD în Mexic, în 1938”.
Lev Davidovici Troțki a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist, născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare, fiind responsabil de crime de război și genocid. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism, care face apologia ”revoluției permanente”.

Sursa: FrontPress.ro