Nu am dat mare atenţie scandalului legat de operaţia de schimb de rinichi a actorului Alexandru Arşinel de la Institutul de Urologie din Cluj. Sigur că nu a fost frumos din partea lui Arşinel să beneficieze, datorită notorietăţii sale, de un rinichi de la un donator înaintea altor bolnavi, care aşteaptă de ani de zile la coadă. Arşinel a fost favorizat datorită renumelui său de artist şi el a beneficiat din plin de acest fapt. E imoral că Arşinel şi-a folosit influenţa de actor să intre în faţă pe liste. La banii lui, Arşinel se putea opera la o clinică privată sau în străinătate ca să nu ia faţa altor bolnavi care aşteaptă cu speranţă ani de zile un rinichi de la donatori. Pe de altă parte şi Arşinel e plătitor de taxe şi impozite şi e un renume care l-a ajutat pe lângă dr. Lucan să-l opereze mai repede. Ne tot plângem că personalităţile nu sunt respectate în ţară, iar când o facem imediat se găsesc unii să-i bage în penal. Păi dacă îl băgăm pe dr. Lucan la puşcărie cine îi va mai opera pe copiii bolnavi care stau la coadă? E un non sens şi nu are logică denunţul penal şi nu îi ajută pe oamenii bolnavi, ci mai degrabă îi fac să-şi piardă speranţa dacă dr. Lucan ajunge la puşcărie.

Dar cel mai amuzant în toată această afacere medicală este Mihai Bendeac care se bagă, ca de obicei, ca musca în lapte. După ce în Postul Paştelui era ros de Satana, anunţând pe Facebook că se căsătoreşte de probă cu o colegă în Săptămâna Patimilor, ca să-şi bată joc de ortodoxie, Bendeac îl atacă pe Arşinel la rinichi cu Teatrul de Revistă. Fie vorba între noi, Bendeac cred că are alte orientări decât cele heterosexuale, dar asta e treaba lui. Mihai Bendeac este indignat de toata povestea care s-a iscat pe marginea acestui subiect. El este nemulţumit ipocrit de faptul că – în România dacă eşti persoană publică – ai dreptul să obţii unele beneficii mai uşor decât oamenii de rând. „De peste 20 de ani, artisti precum domnul Arsinel, se folosesc de notorietatea dobandita pe vremea cand programul Tv era de 2 ore si nu aparea oricine acolo, pentru a se catara cu voracitate pe imaginea de ”monument”, ”titan”, ”Monstru sacru”, cu nerusinare si lipsa de respect fata de public. Atitudinea lor sfidatoare, de ”Dumnezei” ai scenei nu se pupa cu susele penibile la care iau parte. Nu, domnule Arsinel! Dumneata nu meritai acest rinichi! Mai ales ca era un ”01”! Dumneata ai furat dreptul altcuiva la viata! Nu-l meritai macar pentru ca, impreuna cu acolitii dumitale, ai căpusat Teatrul Tanase care a ajuns, din punct de vedere artistic, o susa ordinara care sa va permita sa va umpleti de bani. Va invit sa va luati rinichiul si sa va dati jos labele de pe Teatrul Tanase! Sunt atatia tineri care nu au unde sa joace si care inteleg ce inseamna un show de varietati in 2013!Iertati-mi impertinenta, domnule Arsinel. Dar m-am saturat sa ma faceti cu ou si cu otet de cate ori vi se nazare in ultimii ani. Am rabdat zoaiele cu care m-ati umplut si reactia oamenilor care mai aveau putin si ma bateau cu biciul in piata publica fiindca imi permiteam sa-mi exprim parerea despre ”zeii” artei romanesti… Spuneau colegii dumneavastra mai varstnici ca sunteti un ”bun national”. Va invit, domnule Arsinel, sa demonstrati asta. Ca n-ati mai facut-o de vreo 30 de ani. Dar aveti pretentii. Domnule Arşinel! Trebuia să te foloeşti de notorietate, nu ca să pui bani la teşcherea…”

Alexandru Arşinel a revenit cu o replică candidă. “Uneori sunt întrebat despre cineva care apare în zona comediei şi asta pentru că mi-am câştigat un statut de actor popular, de actor care este arătat cu degetul pe stradă. Eu nu-l cunosc pe Bendeac, nu am vorbit cu el în viaţa mea, dar l-am văzut la televizor şi am spus că mi se pare un actor extrem de interesant. Eu am reproşat doar maniera lui exagerată de a juca, el şarjând fără motiv, fiind probail în căutarea propriului stil. Eu nu am comentat despre calităţile sale de actor. El s-a mobilizat să demareze, de ceva vreme, anumite invective la adresa teatrului pe care îl conduc (Teatrul de Revistã „Constantin Tãnase” din Bucureşti-nr) şi la adresa unor colegi care şi-au câştigat un anumit statut după mulţi ani de muncă”. “E ciudat că atacă un om aflat la pământ…Dacă acesta e caracterul lui, eu nu am ce să fac. Nu vreau să intru în polemică cu el. Eu în viaţa mea nu am schimbat două vorbe cu el. Niciodată nu şi-a exprimat dorinţa de a lucra la Teatru, nu a venit să-mi propună niciodată un proiect. Ceea ce este ciudat este faptul că atacă un om aflat la pământ, e ruşinos, să-i fie ruşine! Nu mă cobor eu la un nivel atât de jos, eu am o activitate publică şi am fost binecuvântat cu multe răsfăţuri din partea publicului.”

Ce conexiune este între operaţia de rinichi a lui Alexandru Arşinel şi Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, numai Bendeac poate să înţeleagă. Ok, Bendeac are dreptate cu băgatul în faţă pe listă, dar ce legătură are asta cu actorii din vechea generaţie. Sunt sigur că dacă Bendeac trebuie să facă un transplant de ficat, şi nu-i doresc, toată presa îl va deplânge şi un doctor îl va băga sigur în faţă pe liste că aşa e lumea şi viaţa de când s-a creat. E ipocrit să loveşti un om la rinichi pentru că e actor. La urma urmei în anii 80, şi mai ales după 1990, mulţi români ne-am bucurat de prestaţiile actoriceşti ale lui Arşinel. Pe Litoral, el şi Stela erau singura distracţie. Sincer, Arşinel are dreptate când spune de Bendeac că joacă într-o manieră exagerată, căutându-şi propriul stil. Acum câţiva ani am văzut câteva din show-rile lui la televiziune şi mi s-au părut trase de păr, deşi actorul are talent. Prea licitează Bendeac rolul pe care îl interpreztează. În ultmii ani nu l-am mai urmărit pe Bendeac că nu mă mai uit la televizor, prefer să citesc o carte sau să văd un documentar pe History. De fapt, în postarea pe Facebook, Bendeac îşi exprimă frustrarea faţă de un actor bun din vechea generaţie, care nu are nicio legătură cu operaţia de rinichi pe care a făcut-o recent.

Ionuţ Ţene