Fostul premier Emil Boc cere Guvernului retragerea proiectului de lege privind Roşia Montană pe motiv că este neconstituţional întrucât se conferă unei companii private atribuţii de utilitate publică ce trebuie să aparţină numai Guvernului sau autorităţilor publice.

„Eu cred că, în acest moment, proiectul ar trebui să fie retras de către Guvern din două motive. În primul rând, el este neconstituţional pentru că se conferă unei companii private atribuţii de utilitate publică, ce trebuie să aparţină numai Guvernului sau autorităţilor publice. Până la urmă, compania care exploatează este o companie privată şi nu poate să facă exproprieri în numele statului. Oricum, acolo statul are o participaţie minoritară. Din punctul de vedere al regimului exproprierilor, proiectul de lege este neconstituţional. Pe de altă parte, este neconstituţional şi dacă ne gândim la cazul Rompetrol. Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un proiect de lege cu o temă aproape similară ca idee, în sensul că o asemenea competenţă ţine de Guvern şi nu de Parlament, iar CC în cazul Rompetrol a spus că trebuie să rezolve Guvernul, nu Parlamentul, o asemenea problemă, în consecinţă proiectul, fiind neconstituţional, a trebuit să fie retras de către Guvern”, a spus Boc.

Potrivit acestuia, pe procedură se poate retrage proiectul, în condiţiile în care, până la înscrierea pe ordinea de zi, iniţiatorul poate retrage un proiect de la Parlament.