Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, cere demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului pentru declaraţiile făcute de acesta în legătură cu proiectul Roşia Montană.

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că solicită demisia premierului Victor Ponta şi a ministrului delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism, Maria Grapini, pentru declaraţii privind proiectul Roşia Montană.

„Îi solicit domnului Ponta demisia de îndată din funcţia pe care o deţine, atât a domniei sale, cât şi a întregului Guvern. Sau, dacă nu, cel puţin a domniei sale şi a Mariei Grapini. Nu poate Victor Ponta, în calitate de prim-ministru, să adopte în Guvern un proiect de lege care vizează exploatarea de la Roşia Montană, iar mai apoi să vină să ne spună că, în calitate de deputat, va vota împotriva acestui proiect în Parlament.

Nu suntem în Caragiale, cu personajul acela care se întreba «Eu cu cine votez?». Victor Ponta probabil nu s-a trezit din vacanţa de la Miami, unde a fost cu bona, şi nu este în stare să gestioneze în mod corespunzător interesele României. Cred că rămânerea acestui personaj în fruntea Guvernului este extrem de nocivă. Eu cred că Victor Ponta nu are ce să mai caute în fruntea Guverului pentru că ne demonstrează că e o persoană labilă psihic”, a spus Daniel Buda.

Buda a cerut demisia Mariei Grapini pentru acelaşi motiv.

„De asemenea, doamna Maria Grapini, care este şi deputat şi ministru al IMM-urilor, vine şi spune că are o problemă, că nu ştie ce să facă, dacă să voteze sau nu în Parlament proiectul privind exploatarea de la Roşia Montană. Nu poţi, atâta vreme cât eşti în Guvernul României, câtă vreme îţi asumi la Palatul Victoria o responsabilitate, să vii în public şi să spui că vei vota împotrivă”, a afirmat Buda.

De asemenea, el i-a cerut premierului Victor Ponta să retragă proiectul Roşia Montană din Parlament.

„Cred că Ponta ar trebui să retragă de îndată acest proiect din Parlament şi să-şi asume responsabilitatea pentru acest proiect. Domnia sa trebuie să facă tot ceea ce este necesar pentru a convinge opinia publică că, din punctul de vedere al mediului, nu este nicio problemă, pentru că aşa cum arată proiectul astăzi nu avem nicio garanţie, din punctul de vedere al mediului, că nu ar fi nicio problemă. Ce se va întâmpla dacă acolo se vor deschide cariere imense pentru exploatare, dar digurile nu vor fi bine construite, iar acele cianuri vor fi deversate în ape? Nu suntem împotriva exploatării aurului de acolo, dar cred că se pot găsi şi alte soluţii de exploatare, care să nu pună în pericol mediul înconjurător. Poate că Victor Ponta are o singură explicaţie – aia că nu mai are ce căuta acasă, având în vedere că Daciana Sârbu, soţia sa, a spus că este împotriva acestui proiect şi atunci probabil că îşi pune la adăpost liniştea familiei”, a susţinut Buda.

El a adăugat că proiectul Roşia Montană are nevoie de mai multe graranţii privind mediul.

„Atâta vreme cât ar putea să existe garanţii că din punctul de vedere al mediului nu sunt probleme şi că această exploatare poate să fie una de succes, da, se poate demara acest proiect pentru că România are nevoie de locuri de muncă. Însă, în momentul de faţă, nu există nicio garanţie că acolo nu se va întâmpla un jaf din punctul de vedere al mediului, nu este finalizat procesul de expertizare din partea structurilor de mediu, astfel încât nu vom şti care sunt consecinţele pe termen lung ale procesului exploatării”, a conchis Buda.

Vineri, premierul Victor Ponta declara că proiectul Roşia Montană, care va intra în dezbatere parlamentară în această toamnă, este unul extrem de controversat, de care personal nu este convins, el arătând că parlamentarii PSD nu vor da un vot politic, ci vor vota fiecare potrivit propriei conştiinţe.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, răspunzând unei întrebări, că personal va vota, ca deputat, împotriva proiectului Roşia Montană, precizând însă că este important că toate argumentele pro şi contra proiectului vor fi prezentate în cel mai transparent for, Parlamentul.

El a spus că s-a decis trimiterea proiectului în Parlament pentru că această instituţie este cel mai transparent for în care se pot dezbate şi se pot lua în considerare toate argumentele, inclusiv cele tehnice, în favoarea sau împotriva exploatării de la Roşia Montană.

Întrebat despre faptul că susţinea, în trecut, că proiectul trebuie respins şi despre faptul că soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, s-a declarat împotriva exploatării, Ponta a răspuns: „Eu voi vota împotrivă, pe considerentele pe care le-am spus”.

La insistenţa moderatorilor, premierul a reiterat că va vota, ca deputat, împotriva proiectului: „Votul meu de deputat va fi împotrivă”.

Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare.

Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, conform proiectului.

Conform draftului citat, participaţia statului va creşte la 25% în două etape, ambele condiţionate de îndeplinirea cumulativă de către autorităţile române a mai multor obligaţii.

În ceea ce priveşte beneficiile statului român, cele două părţi estimează că proiectul Roşia Montană va genera pentru bugetul de stat şi bugete locale venituri de aproximativ 2,3 miliarde dolari şi un efect direct în economia României de aproximativ 2,9 miliarde dolari, la un preţ de referinţă de 1.200 dolari/uncie (lingouri tezaurizabile), totalul beneficiilor economice directe ale proiectului pentru România fiind estimate la peste 5,2 miliarde dolari, în condiţiile menţinerii parametrilor relevanţi ai legislaţiei fiscale incidente din România, a preţului aurului, a costurilor aferente lucrărilor, serviciilor şi produselor necesare exploatării miniere, precum şi a prevederilor planului de afaceri al RMGC asumat public conform regulilor pieţei de capital.

Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Compania deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de „exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.

Gabriel Resources a transmis atunci că negociază cu Guvernul creşterea participaţiei statului la Roşia Montană Gold Corporation de la 19,31% la maximum 25% şi a redevenţei plătite de la 4% la 6%.

Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.

Sursa: Mediafax