Gospodinele din Cluj au început să-şi umple cămara pentru iarnă. Comercianţii din pieţe spun că lasă din preţ când oamenii cumpără mai mult de 10 kilograme indiferent că vorbim de cartofi, castraveţi sau gogoşari.

Poliţiştii clujeni au confiscat trei tone de legume fără acte Gavril Urs (40 de ani) vinde legume în piaţă de vreo 12 ani. Marfa şi-o aduce din Arad. „Zilele astea am vândut vreo 150 de kilograme de ardei şi cam tot atâtea de castraveţi. Cumpără oamenii să pună murături pe iarnă“, zice bărbatul. Marea lui nemulţumire e faptul că în pieţe nu vând „adevăraţii producători de legume, ci romi din Bistriţa“.

Familia Bodea vinde legume în piaţa „Ioan Meşter“ din Cluj de vreo 5-6 ani şi spun că toamna aceasta nu a început deloc bine pentru ei. „E greu. Nu mai vindem ca anii trecuţi. Cred că nu mai are lumea bani“, zice Maria Bodea din comuna Râşca, zonă considerată „patria cartofului“ din judeţul Cluj.

Ea pune pe seama ploilor care ar fi început târziu în acest an şi ar fi afectat tot procesul de dezvoltare al legumelor, de când au ieşit din pământ până când au rodit. Cartofii îi dă cu 1-1,5 lei, gogoşarii cu 4 lei, vinetele cu 2,5 lei, iar castraveţii la 3 lei, iar castraveţii mici, pentru murat, 6 lei kilogramul.

Nici Istvan Zoltan nu e prea încântat de cum au mers lucrurile până acum. Are pământ în afara oraşului Cluj-Napoca şi vinde legume de toate felurile. „Nu prea cumpără lumea ca pe vremuri. Poate de-acum când s-apucă serios gospodinele de pus pe iarnă“, zice bărbatul. Preţuri hipermarket cartofi – 1,69 – 9,99 (cartofi din Egipt) vinete – 1, 59 – 2,99 ardei capia – 4,49 – 5,49 gogoşari – 3,39 – 5,49 castraveţi – 1,99 – 3,49 Preţuri din piaţă cartofi – 1,5- 2 lei cartofi de Râşca, o zonă foarte renumită în judeţ vinete – 2-2,5 ardei capia – 3,5 – 4 gogoşari – 3,5 – 4 castraveţi – 2-3 lei (cei mici 6 lei)

Florina Pop, Sursa: Adevarul