Comerţul cu amănuntul – cel mai important indicator al consumului populaţiei – a scăzut în iunie an la an pentru a treia lună consecutiv, din cauza prăbuşirii vânzărilor de carburanţisperanţele de revigorare a economiei rămânând astfel legate doar de exporturi.

Cifra de afaceri din comerţ a scăzut în iulie cu 0,7% – ca serie ajustată în fucţie de numărul de zile lucrătoare – faţă de aceeaşi lună din 2012, vânzările de carburanţi înregistrând cel mai mare declin – de 4,6%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Comerţul cu produse alimentare a scăzut cu 1,5%, în timp ce doar categoria produselor nealimentare a înregistrat un plus de 1,4%.

Comerţul a înregistrat doar trei luni de creştere anul acesta, în ianuarie, februarie şi aprilie, avansul fiind cuprins între 1,2% şi 2,4%. Consumul care în perioada de boom a dus în spate toată economia românească acţionează acum ca o frână în contextul în care salariile rămân mici şi creşterile, acolo unde există, nu reuşesc să ţină pasul cu majorarea preţurilor.

„Vânzările de retail s-au îmbunătăţit uşor în luna iulie, dar în pofida acestei dinamici pe termen scurt sunt puţine şanse de catalizare a unei creşteri sustenabile în sectorul de retail în perioada următoare. Creditul de consum a avut o evoluţie foarte slabă în primul semestru şi este puţin probabil ca achiziţia de produse de folosinţă îndelungată să fie sprijinită de creditare. Mai mult, rata de creştere a salariilor continuă să fie depăşită de rata inflaţiei“, comentează Mihai Pătrulescu, senior economist al UniCredit Ţiriac. Scăderea a mai încetinit în iulie faţă de cele două luni an­terioare, când afacerile din comerţul cu amănuntul s-au diminuat cu 3,2% şi respectiv 2,3%.

La nivel agregat, primele şapte luni au marcat o scădere a comerţului cu 0,3% faţă de intervalul ianuarie-iulie 2012, pe fondul creşterii şomajului şi al scăderii încrederii consumatorilor. Şomajul a urcat cu aproape un punct procentual din decem­brie până în iulie şi a ajuns la 7,5%, în condiţiile în care multe companii confruntate cu scăderea cifrelor de afaceri au recurs la noi valuri de restructurări de personal. Dinamica negativă a consumului în primele şapte luni ale anului vine în contextul în care consumul revenise pe plus anul trecut, inclusiv pe fondul unui efect de bază după contracţia severă din primii ani de criză. Comerţul cu amănuntul înregistrase scăderi de până la 8% în anumite luni din 2011.

Vânzările din comerţul cu amănuntul crescuseră neîntrerupt timp de 14 luni consecutiv, între octombrie 2011 şi noiembrie 2012, înainte de a intra într-o perioadă de volatilitate în ultimele şapte luni. Analiştii se aşteaptă să mai treacă o perioadă înainte de o revenire sustenabilă pe creştere a consumului.

„Cred că ar trebui să vedem o revigorare a consumului pe măsură ce creşterea reală a salariilor va reveni în teritoriul pozitiv în a doua jumătate a anului. Totuşi, o revenire a apetitului populaţiei pentru consum pare îndepărtată. Cererea internă slabă este corelată cu cifrele privind piaţa muncii“, afirmă Vlad Muscalu, economistul şef al ING Bank.

Economia a crescut cu 1,7% în primul trimestru, creşterea fiind susţinută aproape integral de avansul exporturilor. Consumul nu reuşeşte să îşi revină în condiţiile în care peste jumătate din angajaţii români câştigă sub 1.500 de lei (echivalentul a 340 de euro). Analiştii se aşteaptă la o accelerare a creşterii economice în a doua parte a anului, susţinută însă tot de exporturi şi de agricultură.

„Ne aşteptăm la o creştere economică de circa 2,5% anul acesta, dar în continuare consumul privat rămâne pe un teren instabil, după cum arată cifrele privind evoluţia anuală a vânzărilor de retail“, spun analiştii BCR.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.09.2013