Clujeanul Traian Neamţu e unul din foştii deţinuţi de la Periprava, condamnat la 10 ani pentru că a vrut să îl împuşte pe Gheorghiu-Dej. La 79 de ani, îşi aminteşte de torţionarul Ion Ficior ca de „un tip de ţăran îndesat, dur, care umbla ţanţoş, cu cizmele lustruite” şi care „ştia să bată bine”.

Medic psihiatru ajuns acum la pensie, Neamţu spune că, pe lângă Ficior şi Vişinescu, „sunt sute care şi-au bătut joc de românii care nu au dorit decât să lupte pentru neam şi ţară”. „Ion Ficior l-a bătut pe fratele meu, l-a pus în lanţuri şi l-a băgat la izolare întrucât şi-a permis să se atingă de omul lor de legătură”

Traian Neamţu are 79 de ani, a fost deţinut politic şi a petrecut şase ani în celulele închisorii Gherla, prin coloniile de muncă de la Periprava, Salcia şi Stoieneşti. Acum este preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) Cluj şi îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri ce a pătimit în urmă cu 55 de ani, chinurile şi suferinţele îndurate, bătăile şi înfometarea.

Îl ştie bine şi pe Ion Ficior, pe care l-a întâlnit la Periprava, unde a fost deţinut în două rânduri.

„Am fost deţinut în Colonia de Muncă de la Periprava în două rânduri, din decembrie 1959 până în vara anului 1960 şi apoi încă un timp în anul 1963. La Periprava, unde am ajuns în 6 decembrie 1959, am construit două blocuri din cărămizi pentru ofiţeri şi gardieni. Acolo erau peste 4.000 de ţărani care nu vroiau să intre în colectiv, legionari, reţinuţi administrativ. La Periprava l-am cunoscut pe acest Ion Ficior, era locotenent major. Era un tip de ţăran îndesat, bine clădit, dur, care umbla ţanţoş, cu cizmele lustruite. Ţin minte că avea un cal alb, cu care vizita centrele de lucru. Ştia să bată bine, când bătea, ştiai că ai căpătat, când primeai o palmă să te întorci peste cap. Eu, personal, am scăpat şi nu am fost bătut de el, dar l-a bătut pe fratele meu, Augustin Neamţu, care l-a lovit pe un turnător notoriu şi a intrat pe mâna lui Ficior, care i-a arătat cum se bate. L-a pus în lanţuri şi l-a băgat la izolare, pentru că şi-a permis să se atingă de omul lor de legătură”, povesteşte Neamţu.

El spune că nu era nevoie de un motiv pentru a fi bătuţi.

„Pentru ei nu era nevoie de un motiv să ne bată, te băteau dacă nu le plăcea cum umblai. L-am auzit acum că a spus că deţinuţii au murit de bătrâneţe la Periprava, dar să-şi amintească numai de căpitanul Duca, din Gherla, din lotul de la Târgovişte, care a murit de foame la 30 de ani, ultimele lui cuvinte fiind «n-aveţi o bucată de pâine?». La fel a murit acolo şi părintele Bacoţiu. Mureau pe capete şi erau adunaţi într-o cameră mică, iar până venea tovarăşul procuror, oamenii erau mâncaţi de şobolani. Iarna îngheţau şi apoi cadavrele, în pielea goală, erau puse într-un cărucior pentru că hainele statului nu puteau fi băgate în pământ, costau bani, şi îngropate în gropi comune”, rememorează Traian Neamţu.

Neamţu mai spune că suferinţele îndurate nu le poate înţelege nimeni, numai cei care au fost acolo, condiţiile de muncă şi de trai din acele colonii fiind inumane, iar deţinuţii erau înfometaţi şi bătuţi.

„Era o mizerie totală. Beam apă din Dunăre şi dormeam cu şoarecii printre noi. Ne acopeream gura cu o batistă ca să nu ne intre şoarecii în gură. Dacă culegeam scaieţi de pe câmp şi lăsam, cumva, unul în urmă, ne puneau să îl culegem cu gura. Eram cu hainele rupte şi zdrenţăroşi. A fost o suferinţă pentru zeci de mii de deţinuţi politici, despre care securiştii spuneau că suntem bandiţi. E plină România de morminte fără cruci”, menţionează fostul deţinut politic clujean.

A vrut să îl împuşte pe Gheorghe Gheorghiu-Dej

Traian Neamţu s-a născut în comuna Mintiu Gherlii, din judeţul Cluj, într-o familie de oameni gospodari şi înstăriţi, fiind cel mai mic dintre cei patru fraţi. După venirea la putere a regimului comunist, familia sa a avut de suferit din partea autorităţilor, care i-au impus cote şi impozite mărite, casa le-a fost luată şi a fost dată Miliţiei, iar grajdul a fost transformat în sediu pentru CAP.

„Pe mama au închis-o şi am rămas, practic, pe drumuri. Am fost dat afară din ultima clasă de liceu, nu aveam ce mânca şi am fost nevoit să lucrez pe şantiere ca să îmi pot câştiga o bucată de pâine. Am început să îmi refac studiile şi mi-am dat Bacalaureatul. Hărţuit din toate părţile, am candidat la Facultatea de Medicină din Cluj şi am intrat. Am scris că sunt «proletar», om al muncii, ca să pot urma cursurile, dar doi tovarăşi m-au chemat la conducere şi mi-au spus că ar fi trebuit să fiu condamnat la drept comun fiindcă am minţit, eu fiind un duşman al poporului, fiu de chiabur”, povesteşte Traian Neamţu.

Proaspătul student le-a explicat celor de la partid că este „proletar”, pentru că nu are decât cămaşa de pe el, nu are familie, nu are nimic, dar a fost dat afară din facultate. Nici intervenţia pe lângă rectorul de atunci al universităţii clujene, Constantin Daicoviciu, nu a contat. Acesta l-a încurajat doar şi i-a spus să nu fie disperat şi să persiste, că va veni o vreme când va reintra la facultate.

„M-am consolat, dar a crescut în mine ura faţă de regimul comunist. Am luptat pe toate căile, cum am putut, iar în 1956 ne-am pregătit cu mai mulţi şi ne-am gândit ce bine ar fi să îl împuşcăm pe Gheorghe Gheorghiu-Dej şi să se extindă revoluţia din Ungaria în ţările socialiste”, spune Traian Neamţu.

Grupul din care făcea parte a fost descoperit, însă, de Securitate, iar membrii săi au fost arestaţi, percheziţionaţi la miezul nopţii şi duşi la Gherla, la Securitate, apoi la Cluj.

„A început ancheta cu anchetatorul Gruia Manea, alias Grunweld. M-a bătut şi mi-a dat nişte palme şi i-am spus că «bateţi ca la hoţii de cai, dar mă puteţi bate cât vreţi, că tot voi spune numai ce vreau». Vorbele mele l-au întărâtat şi mi-a spus că era păcat că nu eram în 1947, că m-ar fi împuşcat. Am fost chemat la anchetă a doua zi şi m-au bătut la fund, apoi cealaltă zi la tălpi, nici nu mai ştiu cum am ajuns în celulă”, relatează fostul deţinut politic.

La Gherla, deţinuţii erau scoşi iarna afară în pantaloni scurţi şi zeghe cu mânecă scurtă

În 1958, a urmat condamnarea din partea Tribunalului Militar Cluj la zece ani de închisoare, iar ulterior a mai primit cinci ani de pedeapsă şi a fost încarcerat la Gherla, luând contact prima dată cu comandantul închisorii, Goiciu, cu gardienii, fraţii Şomlea, „nişte criminali de nedescris”.

„Fraţii Şomlea ne spuneau «aici este Gherla, nu ieşiţi decât cu picioarele înainte». Aici erau întemniţaţi în jur de 9.000 de deţinuţi, care au suferit enorm. Ni s-a dat zeghe cu mânecă scurtă şi pantaloni scurţi, aşa am trecut iarna din 1958/1959. Ne scoteau la aerisire în plin frig ca să înţelegem cum se trăieşte în regimul comunist. Eram 80 de oameni într-o celulă şi, deşi era instalaţie de apă, apa nu curgea. Aveam dreptul la două căni de apă pe zi. Eram nevoiţi să ne facem nevoile toţi fără să tragem apa. Era un aer de nesuportat, iar la geamuri erau obloane. Nu aveam dreptul nici măcar la aer în regimul comunist”, rememorează Traian Neamţu.

El spune că în celule era un „regim de teroare”, deţinuţii neavând voie să stea pe paturi între orele 5.00 şi 22.00, cei prinşi fiind duşi câte o săptămână la izolare.

„Bătăile erau curente, aproape zilnice. Se ştia când veneau cei din echipa de bătăuşi, care aveau cravaşe în mâini şi care intrau în celule şi ne băteau fără niciun motiv. Deţinuţii tremurau la gândul a ceea ce urma, era o stare de distrugere psihică. Oamenii de azi trebuie să ştie că în România a fost un genocid împotriva opoziţiei comuniste”, susţine fostul deţinut politic.

„M-a bătut cu o cravaşă de cauciuc cu sârmă. Am avut mâinile negre când am ieşit de acolo”

În anul 1956, deţinuţii politici de la Gherla au fost scoşi din închisoare şi duşi să execute diverse lucrări, de construcţii sau agricole, iar Traian Neamţu a ajuns în Balta Brăilei, la Stoieşti, unde a lucrat la finalizarea unui dig de şapte metri înălţime.

„Munca la dig era infernală, trebuia cărat pământ pe o distanţă de 150 de metri, iar dacă ploua, trebuia să tragem roabele cu un cârlig, munceam mai greu ca sclavii. Cine nu îşi făcea norma era dat la brigadier şi aştepta bătaia. La poartă ne băteau. Am luat o bătaie zdravănă de la unul, Prisecaru, zis «cap de cal», o namilă de om de o cruzime rară, care m-a bătut cu o cravaşă de cauciuc cu sârmă. Am avut mâinile negre când am ieşit de acolo. Mâncarea era mizerabilă, 150 de grame de pâine pe zi”, povesteşte Neamţu.

În urma suferinţelor îndurate, el a vrut să se sinucidă, dar nu şi-a dus până la capăt intenţia, spre deosebire de alţii care nu mai rezistau şi se aruncau în sârma ghimpată a gardului, după care erau împuşcaţi.

„Comandantul ne atenţiona să nu le mai dăm de lucru, că trebuie să deconteze un glonţ de 3,5 lei. Un glonţ valora mai mult decât un om într-un regim comunist în care se spunea că omul este cel mai de preţ capital”, punctează fostul deţinut politic.

De la Stoieneşti au urmat alte colonii de muncă – Grindu, la tăiat de stuf, la Strâmba, la Salcia, unde a lucrat la recoltarea unor culturi de grâu sau porumb şi unde programul de muncă era de dimineaţa până seara, fără pauză. Deţinuţii erau duşi cu bacul pe Dunăre, se opreau într-un loc şi munceau întreaga zi, primind doar câte o ciorbă rece şi „porţia” de bătaie.

„Nu ne trebuie banii torţionarilor”. Traian Neamţu spune că nu are nevoie de banii torţionarilor.

„Să nu ne jignească cu o astfel de lege (privind reducerea pensiilor torţionarilor şi plata unor despăgubiri către victime -n.r.), e ceva grotesc. Nu ne trebuie banii lor, să îi folosească cei de la conducerea ţării, pentru ei. Nouă să ni se plătească banii încasaţi de Ministerul de Interne pentru anii cât am lucrat în coloniile de muncă, în agricultură sau construcţii. Să ne dea acei bani, nu banii torţionarilor”, spune Neamţu.

El îl consideră vinovat pe fostul preşedinte Ion Iliescu pentru faptul că ar fi „protejat” torţionarii din timpul regimului comunist, dar acuză şi guvernele de după 1989 că nu au făcut nimic pentru identificarea şi tragerea lor la răspundere.

„Iliescu a spus că vrea un comunism cu faţă umană şi azi avem comunismul cu faţă umană pe care ni l-a creat. Noi, foştii deţinuţi politici, am fost marginalizaţi, iar dânsul a protejat torţionarii şi criminalii neamului. Au găsit acum doi dintre ei, Vişinescu şi Ficior, când, de fapt, sunt sute care şi-au bătut joc de românii care nu au dorit decât să lupte pentru neam şi ţară. Ar trebui să fie identificaţi toţi torţionarii şi traşi la răspundere şi să fie căutaţi şi comandanţii şi gardienii fostelor închisori din perioada comunistă”, consideră Neamţu.

Traian Neamţu a condus Centrul de Sănătate Mintală din Cluj-Napoca

După ispăşirea pedepsei, în anul 1964, şi reeducarea obligatorie, Traian Neamţu a putut să îşi reia studiile şi a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, specializându-se ca doctor în psihiatrie. În 1977 a fost numit şeful Centrului de Sănătate Mintală din municipiu, o secţie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, pe care l-a condus până la pensie, dar unde mai ţine şi acum consultaţii.

Neamţu este şi preşedintele AFDPR Cluj, iniţiatorul proiectului Monumentului Rezistenţei Anticomuniste din Cluj-Napoca, inaugurat în 2006.

Sursa: Mediafax