Petru Poantă (n. 7 aprilie 1947, satul Cerișor, județul Hunedoara) a fost critic literar și eseist român. Absolvent al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1970). Membru fondator al revistei „Echinox”. Debut absolut în „Echinox” (1968). A fost redactor al revistei „Steaua” și director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Cluj.

Volume: Modalităţi lirice contemporane, 1973; Poezia lui George Coşbuc, 1976; Radiografii I, 1978; Radiografii II, 1983; Scriitori contemporani, 1994; Cercul literar de la Sibiu, 1997; 2006; Dicţionar de poeţi, 1999, 2000; Efectul Echinox sau despre echilibru, 2003; Opera lui George Coşbuc, 2004; Clujul meu. Oameni şi locuri, 2006; Clujul meu. Anii şaptezeci, 2007; Clujul meu. Radiografii, 2011.

Ediţii din G. Coşbuc, Ion Negoiţescu, Radu Stanca. Coautor la Scriitori Români, 1978; Dicţionarul Scriitorilor Români, 4 vol., 1995-2001; Dicţionarul General al Literaturii Române, 2004-2005.

Premiul Uniunii Scriitorilor, 2003.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

* * *
Modalităţi lirice contemporane (1973), Radiografii (1978), Radiografii 2 (1983) şi, acum, Scriitori contemporani. Radiografii (1994) sunt părţile încă neasamblate ca atare ale unei incitante panorame a literaturii române contemporane. Odihna întru fragment a criticului pare leneşă când nu e decât proba unui exacerbat spirit (auto)critic, a reticenţei în faţa definitivului. O amânare fertilă, în fond, şi responsabilă.

Exersat mai cu seamă în interpretarea poeziei, Petru Poantă scrie, cu aceeaşi ştiinţă febrilă a decupării detaliului semnificativ şi a înscrierii lui într-o sinteză memorabilă, despre proză sau critică literară. Figurile scrisului său nu sunt niciodată singure, izolate, ci aşezate într-o societate valorantă, cu vecinătăţi şi interferenţe cartografiate meticulos. De aceea, remarcabile, mai ales, portretele de autor care trădează o secretă disponibilitate de moralist: un soi de Jiquidi al verbului critic ilustrând „vieţi paralele”. Biografia autorului comentat este recepţionată în datele ei istorice, colorată afectiv, cu abia disimulate accente sentimentale – criticul, deşi, în varianta orală a manifestării sale, gata oricând să lanseze săgeţi acide, este întotdeauna „de partea” autorului: înţelege, cântăreşte, moralizează fin, împrumută câteodată rădăcini, găseşte fiecărui detaliu biografic locul firesc şi legitim, ori măcar legitimabil, în opera însăşi. O generozitate critică inepuizabilă mascată de ironie şi de o „agresivitate” mai degrabă calamburescă, îndrăgostită de propriile performanţe. Petru Poantă are tenacitatea, instrumentele şi dăruirea unui explorator. Actul său critic este în stare să împlânte fanioane personalizante şi în ţinuturi care par, la prima vedere, ale nimănui.

Ultima secţiune a noii sale cărţi reuneşte câteva pagini excepţionale. Mini-eseurile cu pretexte adesea umile – cărarea, iarba, mâna în şold – construiesc grădini suspendate ale ideii, meditaţii surprinzătoare proiectate în durata lungă a istoriei, crochiuri de ontologie şi sociologie. Eliberat de rigorile impuse cronicarului, cel mereu „sub vremi”, Petru Poantă este, atunci, scriitorul. Cuvântul său se desfată orânduind feţe ale lumii.

Crochiul de faţă va fi confirmat, surprinzător de strâns, de cărţile sale de peste un deceniu (Irina Petraş).

Petru Poantă postdecembrist se îndreaptă spre o sociologie culturală a provinciei, ingenioasă în reconstrucţia unei atmosfere sau a coerenţei unui grup, folosind totodată, într-un context nou, instrumentele criticului literar. Apar astfel, cu această „filosofie” de reconstituire a atmosferei estetice a unui grup literar, două eseuri minunate prin conturarea liniilor de forţă, a legăturilor cu epoca şi prin detaşarea unor portrete: Cercul literar de la Sibiu. Introducere în fenomenul originar (1997, cu ediţia a doua în 2006) şi Efectul „Echinox” sau despre echilibru (2003). Din aceleaşi intenţii s-au născut şi primele două volume, consacrate de critic oraşului în care trăieşte din 1965, când devenea student: Clujul meu. Oameni şi locuri. şIţ O istorie subiectivă a Casei de Cultură a Studenţilor (2006) şi Clujul meu.şIIţ Anii şaptezeci (2007), ambele apărute la Casa Cărţii de Ştiinţă, cu promisiunea unor continuări. Dacă primii doi Petru Poantă vor dispărea sau numai se vor estompa din ce în ce mai mult cu timpul, cel de-al treilea Poantă va rămâne, cu siguranţă, multă vreme în memoria noastră. (Ion Simuţ)

Referinte critice:
Laurentiu Ulici, „Prima verba“, Bucuresti, 1973; Al. Dobrescu, in „Convorbiri literare“, nr. 1/1974; Nicolae Manolescu, in „România literara“, nr. 52/1976; Radu G. Teposu, in „Echinox“, nr. 1/1977; Mircea Iorgulescu, „Scriitori tineri contemporani“, Bucuresti, 1978; Mircea Zaciu, „Alte lecturi si alte zile“, Bucuresti, 1978; Nicolae Manolescu, in „România literara“, nr. 4/1979; Dan C. Mihailescu, in „Tribuna“, nr. 49/1980; Mircea Tomus, „Miscarea literara“, Bucuresti, 1981; Gheorghe Grigurcu, „Critici români de azi“, Bucuresti, 1981; idem, „Intre critici“, Bucuresti, 1983; Florin Mugur, in „Flacara“, nr. 48/1983; Tania Radu, in „Flacara“, nr. 32/1983; Radu Saplacan, in „Astra“, nr. 9/1983; Valentin Tascu, in „Steaua“, nr. 11/1983; Ion Vlad, in „Tribuna“, nr. 28/1983; Gheorghe Grigurcu, in „Familia“, nr. 3/1984; Laurentiu Ulici, „Literatura româna contemporana“, Bucuresti, 1995; Doina Curticapeanu, in „Familia“, nr. 1/1998; Mircea Muthu, in „Dictionarul Scriitorilor Români“, M-Q, Bucuresti, 2001; Daniel Cristea Enache, „Concert de deschidere“, Bucuresti, 2001; Irina Petras, „Panorama criticii literare românesti“, Cluj, 2001; Nicolae Manolescu, „Literatura româna postbelica“, III, Brasov, 2002; Dumitru Micu, „Scurta istorie a literaturii române“, IV, Bucuresti, 2002; Pavel Azap, in „Tribuna“, nr.23/2003; Marta Petreu, in „Apostrof“, nr. 11/2003; Nicolae Oprea, „Literatura Echinoxului“, Cluj, 2003; Diana Adamek, „Transilvania si verile cu polen. Clujul literar in anii ‘90“, Pitesti, 2003; Aurel Sasu, „Dictionarul biografic al literaturii române“, Pitesti, 2006; Valentin Tascu, in „Dictionarul general al literaturii române“, P-R, Bucuresti, 2006; Al. Cistelecan, „Diacritice“, Bucuresti, 2007; Marian Popa, „Istoria literaturii române de azi pe mâine“, II, Bucuresti, 2009; Al. Cistelecan, în Cultura, 26 iulie 2012.