În ultimele săptămâni Mănăstirea Ortodoxă Frăsinei din nordul Olteniei a reintrat în atenția opiniei publice în urma morții violente a mamei surorilor Gabor. Se spune, de către pelerinii care au fost în autocar cu Veronica Bulai, mama lui Monica Gabor, că aceasta nu a respectat Legământul Sfântului Calinic și a ignorat avertizările de pe tăblițe, că femeile nu au voie să urce pe sfântul munte. A doua zi o piatră a lovit-o mortal lângă o peșteră de lângă Polovragi. Se știe că Elena Ceaușescu a dorit să încalce blestemul Sfântului Calinic și să urce la Mănăstirea Frăsinei și cât era de ateu și comunist Nicolae Ceaușescu aceste nu a lăsat-o de frică. Vorba unui călugăr cu care am vorbit la Mănăstirea Frăsinei: Cu lucrurile sfinte nu te joci! Mi-a mai spus că o femeie care s-a îmbrăcat în bărbat și a venit la mănăstire când s-a întors cu mașina spre casă a căzut într-o prăpastie.

Mănăstirea Frăsinei mai este renumită și pentru faptul că aici s-a retras imediat după protestele din Piața Universității, unde a fost bătut crunt de către mineri, marele actor Dragoș Pâslaru, care a jucat rolul lui Horia Sima în filmul “Drumeț în calea lupilor”. Mănăstirea Frăsinei este singura din România care respectă rânduielile și tradiția Sfântului Munte Athos. S-a întemeiat întâi ca schit la 1711 de către doi călugări, care în urma unor danii a unor boieri vâlceni, a fost ridicat la rang de mănăstire pe la 1761, când a fost zidită biserica din piatră de lângă cimitir. A devenit renumită pe la 1850 când aici a venit stareț Sfântul Calinic, care s-a opus secularizării bisericilor de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Frăsinei fiind singura mănăstire exceptată de la secularizare. Și Cuza se temea de Sfântul Calinic. Acesta a făcut legământul ca femeile să nu calce pe muntele mănăstirii în urma unor păcate făcute de călugări cu femeile din satul Muereasca, denumit așa că erau mai multe femei decât bărbați în localitate. La poalele muntelui, unde a stat Calinic în chilii până s-a ridicat mănăstirea s-a zidit mai târziu o biserică și un popas pe la 1946, în care femeile se pot ruga și odihni, în timp ce soții lor urcă pe munte la mănăstire unde ele nu au voie. Calinic a adus preoți călugări de la Athos și a blestemat locul să nu calce picior de femeie. În interpretarea teologică se dorește ca Mănăstirea Ortodoxă Frăsinei să fie un colț de rai, un paradis înainte de căderea Evei în păcat. Prin absența femeii, mănăstirea devine o anticameră a raiului înainte de cădere. Denumirea Frăsinei vine de la frumoșii codrii de frasini care împodobesc locul. Ca o curiozitate starețul mănăstirii Neonil Ștefan  păstorește obștea de 55 de ani, din 1961.

Credeți-mă că după ce am lăsat locul dedicat pentru femei și am urcat pe sfântul munte la Mănăstirea Frăsinei simți o trăire mistică unică. Am fost la multe mănăstiri ortodoxe din țară și străinătate, dar fiorul religios pe care îl simți la Frăsinei, nu îl percepi niciunde altundeva. Poate la Athos. Când am intrat pe poarta mănăstirii mi s-a făcut pielea de găină. Emoțiile m-au înfiorat. Plutește în aer un ceva indefinibil. Călugării umblă cu capul în jos și evită să vorbească cu pelerinii. Nu este magazin de obiecte și cărți bisericești în incinta mănăstirii pentru a nu se perturba isihia rugăciunii cu cleveteală comercială. Biserica e închisă și se deschide numai la slujbele religioase. Se face toată noaptea slujbe în genunchi. Călugării aproape că nu dorm niciodată numai se roagă și stau în stare de veghe. Fac ascultare la munca câmpului și la anexele perfect ordonate. Locul e binecuvântat cu pomii fructiferii încărcați de roade. Un pelerin din Reșița îmi spunea că a stat aici într-o iarnă că avea probleme cu păcatul. Mi-a spus că intrat leu turbat pe poarta mănăstirii și a ieșit miel. Aici se fac exorcizări. Singurul călugăr care a vorbit cu noi a fost cel de la cancelarie, ce mi-a spus că zilnic se întâmplă minuni, dar noi oamenii moderni nu le mai vedem. Femeile care încalcă blestemul lui Calinic din neștiință, chiar dacă nu citesc tăbliile de avertisment sunt păcătoase și predispuse la pedeapsă pentru că și “Neștiința sau necunoașterea e un păcat”. Am părăsit lăcașul sfânt cutremurat sufletește. Coborând de pe munte am trecut granița legământului Sfântului Calinic la biserica din vale. Femeile roiau la granița dintre vale și munte neavând curajul să urce. Le era frică de blestem. Liniștea de pe munte și aerul acela maiestuos dispăruse. Athosul românesc și sfințenia muntelui rămăseseră în urmă.

Ionuț Țene