Compania Gabriel Resources a luat la cunoştinţă declaraţiile făcute de şeful Senatului, Crin Antonescu, de premierul Victor Ponta şi de alţi reprezentanţi ai Guvernului, în legătură cu proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană, prin intermediul cianurilor.

Compania precizează că prin intermediul respectivelor afirmaţii se stopează calea dezbaterii publice asupra proiectului legislativ.

În aceste condiţii, Gabriel Resources anunţă că va face toate demersurile legale pentru redeschiderea dezbaterii asupra legii, pentru că reprezentanţii companiei consideră că astfel se încalcă tratatele internaţionale în materie de investiţii.

Victor Ponta a declarat astăzi că a aprobat în calitate de premier acest proiect tocmai pentru a evita ca statul român să plătească despăgubiri pentru companie.

Întrebat fiind cine va fi tras la răspundere în cazul în care în instanţă Gabriel Resources va câştiga un eventual proces intentat ca urmare a respingerii proiectului de către Parlament, Victor Ponta a spus că „Vom plăti cu toţii”.