Atacantul Valentin Lemnaru a semnat cu Universitatea Cluj, după două sezoane petrecute la Pandurii Tg. Jiu.Lemnaru, în vârstă de 29 de ani, revine astfel în tricoul „şepcilor roşii”, formaţie pentru care a mai evoluat în perioada 2009-2010. El a adunat atunci 37 de prezenţe şi a înscris 16 goluri.

Acesta este al treilea transfer reuşit de Universitatea Cluj în ultimul timp, după portarul slovac Robert Veselovsky şi mijlocaşul ceh Emil Rilke. Cei trei ar putea debuta sub comanda lui Ionel Ganea, duminică, atunci când Universitatea Cluj primeşte vizita celor de la CFR.

Ovidiu Tebu, Sursa: Radio Cluj