Mișcarea protestatară împotriva goldsteinilor care încearcă să înhațe (și) Roșia Montană a devenit o țintă predilectă a unor diversioniști din tot felul de grupări – apropiate factorilor politici aflați la putere. Se încearcă fie deturnarea protestelor, fie capitalizarea prestigiului public și moral al demonstrațiilor în scopuri dintre cele mai mundane și murdare, fie chiar utilizarea mișcării de către chiar cei împotriva cărora se manifestează. Publicații online și nu numai, aflate în solda Gold Corporation, promovează “pe alese” anumite personaje transformate ad-hoc în purtători de cuvânt ai manifestanților, deși nu i-a delegat nimeni. Agentura goldsteinilor, membrii rețelei lui Soros, este funcționala la parametri de varf și scoate necontenit noi pioni la vedere.

Chestiunea reprezentării, asumarea calității de lider și portavoce a străzii devine una cheie, iar cât de curând buba se va sparge când se va ajunge la selecția celor invitați să vorbească în numele manifestanților în fața comisiei perlamentare create de Ponta pentru a îngropa de tot tema Roșia Montană.
Din data de 15 septembrie, momentul în care mișcarea din stradă a căpătat brusc o masă de luat în considerare s-a schimbat totul. Sunt destui cei care speră că oamenii ieșiți în strada acum ar putea genera o creștere în avalanșă, un val ce ar putea dărâma întreaga clasa politicianistă din România. Oricum, suma celor care au demonstrat până acum este mult mai mare decât suma protestatarilor din iarna 2012, mișcare de proteste care a dus la căderea guvernului micuțului Boc, care nu mai vroia să plece deși până și Băsescu, sau mai ales Băsescu se săturase de el. Marea deosebire dintre protestele de atunci și cele de azi este că atunci se vedea cu ochiul liber mânuța lui Hrebenciuc, a lui Voiculescu și a agenților serviciilor.
Protestele de acum n-au nimic de-a face cu protestele uslinoșilor, deși vedem cum se bagă în față aceleași personaje intens ventilate anul trecut, la uslinoși, pe Antena 3, de teapa unui Claudiu Crăciun, copreședinte alături de Remus Cernea a unei fantomatice organizații eco-agrariene pesediste (?). Remus Cernea, consilierul lui Ponta, parlamentar via Mazăre, băgat în nu se mai știe câte AGA, beneficiarul perpetuu al unor sinecuri ba via Soros ba via PSD, omul fără nicio slujbă sau carte de muncă dar mereu plin de biștari căzuți de sus, de la Partid. Crăciun a primit și el ceva bun, o cărciumioară, în buricul târgului, după prestația sa “spontană” .

Pe lângă Cernea și Crăciun găsim și alte personaje ciudate, scoase din pălăria amploaiaților lui Sorin Ovidiu Vîntu, infractorul turnător, mogul al găștii pesediste. Un caraghios de la o așa zisă Miliție creată de slugoii lui SOV, cadorisit deja cu peste 100 000 de euro, via Soros, a avut chiar tupeul să publice o scrisoare adresată lui Soros, în care cerea mai mulți bani. Personajul joacă un rol de Savonarola modern și este creat și ridicat de publicații despre care se știe și se vede cu ochiul liber că sunt în solda Gold Corporation.

Tăticii săi sunt Tismăneanu, Marius Oprea cel pe care Tăriceanu și-l dorea șef peste serviciile de informații, Mircea Toma, eternul edecar la căruța plină de rahat a Sistemului în care s-a format, Liviu Mihaiu, cel plimbat de Gold Corporation prin Noua Zeelandă și care dădea ordine angajaților fostului său radiou, de fapt postului radio al lui SOV, să facă ciocu mic cu Roșia Montantă, acu niște ani, când nu era la modă subiectul, ca acum.

Mai sunt și alții, din aceeași rezervă de cadre, care vor sa deturneze luciditatea si furia românilor si speră să devieze totul într-un partiduleț ceva, care să le aducă un scăunel ceva.

“Subiectul Roșia Montană este una din cele mai mari manipulări din spațiul audiovizual”

În plus avem și sociologii serviciilor care lucrează acum la scenarii de eliberare a unei supape prin doze și porții bine controlate de “revoluție la televizor”. Televiziunea este contrabalansată de internet dar asta nu înseamnă că nu are un rol dominant. Subiectul Roșia Montană, deși nu se afla pe ordinea de zi a ședinței de marți a CNA, a fost abordat cu spume de unii dintre membrii Consiliului. Laura Georgescu, președintele CNA, a declarat că „s-au primit peste 2.000 de sesizări. Sesizările fac referire în primul rând la spoturile pe care toți radiodifuzorii le-au difuzat – spoturi pro RMGC (…) Alte reclamații se referă la faptul că televiziunea publică, timp de nouă zile, nu a reflectat protestele din stradă. De asemenea multe reclamații se referă la emisiuni de dezbateri și știri care sunt sponsorizate de RMGC, suntem întrebați de ce acceptăm să fie doar un punct de vedere difuzat de radiodifuzor și nu îi obligăm să vină cu toate părțile implicate”. Chiar așa de ce CNA nu le suspendă licențele posturilor care mint neîncetat? Poate din cauză că CNA este invenția lui Ion Iliescu, un mecanism unic de așa zisă reglementare, cum nu mai există nicăieri în lume.

Valentin Jucan, unul din membri consiliului CNA, a spus că subiectul Roșia Montană este una din cele mai mari manipulări din spațiul audiovizual, evitând însă să spună cine pe cine manipulizează. „De la Revoluție încoace, subiectul Roșia Montană tratat în spațiul audiovizual este un subiect care reprezintă probabil cea mai mare manipulare publică. Toți radiodifuzorii, fără excepție, au profitat de credulitatea oamenilor și mai ales de lipsa lor de informare, pentru că totul de aici pleacă, pentru a profita politic și pentru a răspunde comenzilor politice. Una din cele mai mari manipulări din spațiul audiovizual de la Revoluție încoace se petrece acum sub ochii noștri și cred că Consiliul nu are nici cea mai mică putere de a schimba ceva (…) Este una din cele mai mari manipulări din spațiul audiovizual – Roșia Montană. Toți cei care sunt acum pe stradă nu înțeleg nimic, nu au habar despre realitatea de la Roșia Montană, iar posturile de televiziune, strict politic, profită de acest lucru”, a spus Valentin Jucan.
Pe de altă parte, și Radu Călin Cristea, un agent al Sistemului cu ștate vechi, tot membru al CNA, a spus că subiectul Roția Montană „are o miză absolut uriașă”. „E multă manipulare (…) Dar, pe de altă parte, ca un telespectator fidel și avizat, pot să vă spun că au existat posturi de radio care și-au însușit ca pe o misiune națională contestarea acestui proiect și au călcat în picioare legislația audiovizualului.” Despre posturile de televiziune plătite cu sume uriașe de goldsteinii din a căror rețea face parte și el nu a mai spus nimic Radu Călin Cristea.
Pe fond, indiferent de ce zic televiziunile și posturile de radio care manipulează, contează participarea în stradă, mai ales deoarece deja factorii politici dau semne că sunt din ce în ce mai deranjați de agitația străzii. Traian Băsescu de exemplu, unul dintre cei mai vocali susținători ai goldsteinilor a insistat pe ideea că se pot rezolva treburile și fără ca 200 000 de români să iasă în stradă. Parlamentarii puterii la rândul lor încearcă acum să dezumfle protestele prin așa zisul dialog, prin Comisia de tranca fleanca născută pentru a nu face nimic. Scopul este evident – toată gașca politicienilor plătiți gras până acum de Gold Corporation vor să deturneze mișcarea de protest către alte false ținte. Deja a apărut un alt Goldstein care zice că poate rezolva fără cianurare exploatarea aurului.

Soros a mai smuls de pe piața acțiunilor încă 25 la sută în ziua de 15 septembrie, când acțiunile Gold au căzut în cap ca urmare a manifestațiilor și a anunțului public făcut de Ponta pe tema închiderii proiectului Roșia Montană. În aceeași zi în care au scăzut cotațiile cu 75 la sută, după câteva ore s-au ridicat la 55. Ceea ce înseamnă că „cineva” a răscumpărat la preț mic acțiunile. Ghici ciupercă cine-i Cinevaul? Un cineva care va veni și cu o variantă mai bună de exploatare, mai eco, mai fără cianură și chiar cu redevențe negociate la cote mai ridicate decât până acum. Aceeași Mărie cu altă pălărie. Pardon același goldstein.

În acest interval se speră că diversioniștii vor ajuta ca manifestările să fie defluite aiurea doar cu rolul de a se reduce tensiunea acumulată în spațiul social, prin eliberarea colectivă de stres, după care săracii români care au tot mărșăluit pe străzi vor fi trimiși acasă, mai buni, mai civici, mai proaspeți, bine resetați și cu creierul perfect curățat.

Cam asta speră activiștii Sistemului înfiltrați între cei care mărșăluiesc pe străzi, cei care aplică acum arta revoluției controlate, deși nu înțeleg de ce le este atât de frică de Piața Universității, locul unde pentru prima oară a fost ciobit mitul rivoluției lui Ilici. Adică înțeleg prea bine. Li se dă voie să ocupy orice, trotuare, bulevarde, cartiere ale Bucureștiului, mai puțin Piața Universității. Asta spune totul despre cei care o fac pe dirijorii din umbră, cu portavocea din dotarea PSD la șold. Nu de alta dar Ilici face infarct dacă aude iar că se strigă în Piața Universității jos goldsteini, adică brucanii care l-au creat (și) pe el.

George Roncea, Sursa: Curentul