Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, a vorbit, la Realitatea TV, despre poziţia BOR cu privire la proiectul exploatării miniere de la Roşia Montană.

„Noi, oamenii, am chinuit pamântul şi am răpit oamenilor transparenţa. E intemeierea teologică pentru care Biserica e împotriva proiectului Rosia Montană. Al doilea motiv ţine de păstrarea patrimoniului cultural, spiritual, toate vestigiile, bisericile, cimitirele sunt valori de nepreţuit pe care n-am vrea să le pierdem”, a declarat Andreicuţ.

El a vorbit însă apreciativ la adresa premierului Ponta şi şi-a exprimat încrederea că froul parlamentar creat pe acest subiect va fi eficient. „Comisia parlamentară instituită pentru a analiza situaţia, dacă va avea specialişti, se va putea edifica foarte bine în ce priveşte proiectul. Noi, oamenii, luaţi de patimă ne putem certa, dar trebuie să apreciem şi lucrurile pozitive facute de premier: s-a ocupat de caz, s-a făcut comisia parlamentară. Sper să se finalizeze pozitiv”, a adăugat Andreicuţ.

În privinţa oamenilor din Roşia Montană, mitropolitul a apreciat că acestora trebuie să li se întindă o mînă de ajutor şi că trebuie înţeleşi, întrucât „nu au toate datele problemei”.

„Clericii din Roşia sunt de acord cu proiectul”

„Clericii din Roşia şi împrejurimi cam sunt pentru proiect. Nu neapărat pentru distrugerea naturii, ci gândindu-se la credincioşii care militează pentru locuri de muncă. Dacă în Roşia se gândeşte aşa, la 10 km mai departe, nu mai e aşa. De la caz la caz”, a rezumat Andreicuţ situaţia.

Sursa: Cotidianul