Barack Obama a declarat marţi, la Casa Albă, că doreşte să ofere o şansă diplomaţiei în Siria, în contextul în care Damascul a dat asigurări că este pregătit să renunţe la arsenalul chimic.

După 48 de ore de eforturi diplomatice intense, care au îndepărtat perspectiva atacurilor asupra ţării devastate de războiul civil, preşedintele american a apreciat că propunerea rusă de plasare a armelor chimice siriene sub control internaţional ar constitui un semn „încurajator”.

„Această iniţiativă poate permite să se pună capăt ameninţării armelor chimice fără a recurge la forţă, în particular pentru că Rusia este unul dintre cei mai puternici aliaţi ai (preşedintelui sirian Bashar) al-Assad”, a declarat preşedintele american, recunocând totodată că este „prea devreme” pentru a spune dacă acest plan va avea succes.

Deşi a cerut Congresului să nu voteze imediat asupra unui eventual recurs la forţă, preşedintele american a subliniat că opţiunea militară rămâne pe masă.

Denunţând atacul chimic „revoltător” comis de regimul lui Bashar al-Assad, care s-a soldat cu peste 1.400 de morţi potrivit serviciilor americane de informaţii, el a evocat „bărbaţi, femei şi copii ucişi de gaze lacrimogene, întinşi unii lângă alţii”, văzuţi în înregistrări video efectuate după atac.

Obama, care l-a trimis pe secretarul de Stat John Kerry la Geneva pentru a se întâlni cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, s-a declarat hotărât să menţină „presiunea” asupra regimului sirian. Nave de război americane puternice, echipate cu rachete de croazieră au fost mobilizate în ultimele săptămâni în estul Mediteranei.

„Am ordonat armatei americane să îşi păstreze poziţiile actuale, pentru a menţine presiunea asupra lui al-Assad şi pentru a reacţiona dacă diplomaţia eşuează”, a avertizat el.

„Chiar şi un atac limitat i-ar transmite lui al-Assad un mesaj de o (importanţă) pe care nicio altă ţară nu îl poate transmite”, a dat asigurări Obama. El şi-a reiterat angajamentul de a nu mobiliza trupe terestre şi a respins comparaţia cu Irakul în 2003.

„Nu cred că că ar trebui să răsturnăm un nou dictator prin forţă”, a spus preşedintele, care făcut aceste declaraţii în East Room, sala de ceremonii a Casei Albe, exact în locul în care i-a anunţat pe americani despre eliminarea lui Osama ben Laden în raidul unui comando american în mai 2011.

În Congres, cei doi senatori republicani susţinători fervenţi ai atacurilor John McCain şi Lindsey Graham au afirmat că regretă că Obama „nu a prezentat un plan mai clar pentru a testa seriozitatea propunerii ruse şi siriene vizând transferul armelor chimice ale regimului al-Assad sub control internaţional”.

„Să nu mai aibă arme chimice”

Cu câteva ore mai devreme, Siria a afirmat, prin ministrul de Externe Walid Muallem, că este pregătită să renunţe la arsenalul său chimic. „Suntem pregătiţi să anunţăm unde se află armele chimice, să încetăm producţia de arme chimice şi să arătăm aceste instalaţii reprezentanţilor Rusiei şi altor ţări de la ONU”, a declarat el, subliniind asupra voinţei ţării sale „să nu mai aibă arme chimice”.

Neutralizarea arsenalului chimic sirian ar putea să se dovedească, totuşi, foarte delicată pe teren, în mijlocul unui război civil care s-a soldat deja cu peste 100.000 de morţi. Siria dispune de aproxmativ „1.000 de tone” de diferiţi agenţi chimici, potrivit Washingtonului.

Barack Obama a convenit împreună cu preşedintele francez François Hollande şi premierul britanic David Cameron să examineze propunerea rusă.

Însă negocierile, care au început marţi, se anunţă deja extrem de dificile. O reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, prevăzută iniţial marţi la ora locală 16.00 (23.00,ora României), a fost amânată sine die la cererea Rusiei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat, astfel, Statele Unite să renunţe la recurgerea la forţă în Siria. „Este dificil să constrângi Siria sau altă ţară să se dezarmeze în mod unilateral, dacă există o acţiune militară în pregătire împotriva acestei ţări”, a declarat el, potrivit televiziunii ruse.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a catalogat, la rândul său, ca „inacceptabil” un proiect de rezoluţie francez care prevede plasarea sub control şi distrugerea armelor chimice siriene, crearea unui dispozitiv de inspecţie şi de control şi care autorizează, ca ultim recurs, folosirea forţei pentru a constrânge Damascul să îşi respecte obligaţiile.

Franţa a anunţat imediat că este pregătită să îşi „amendeze” proiectul „în cazul în care sunt păstrate principiile şi obiectivele mari ale acestuia”. François Hollande a decis să convoace miercuri, la ora 6.00 GMT (9.00, ora României) o şedinţă a Consiliului restrâns al Apărării pe tema dosarului sirian.

Sursa: Mediafax