OF PDL Cluj își arată dezamăgirea față de senatorii din Parlamentul României care au respins ieri o propunere legislativă privind acordarea unui ajutor financiar de 500 de lei mamelor pentru fiecare copil născut.

Această decizie a Senatului a venit în urma expunerii punctului de vedere a Guvernului care a transmis prin secretarul de stat Georgeta Bratu faptul că nu susține această propunere legislativă din cauza efortului financiar suplimentar.

Nu ne-ar fi deranjat acest aspect dacă Senatul nu ar fi votat tot în ședința de ieri, în procedură de urgență, creșterea salariilor pentru primari, viceprimari, președinții și vicepreședinții de consilii județene. Având în vedere faptul că Senatul este prima cameră sesizată, acest proiect de creștere a salariilor nu va avea niciun impediment să treacă și de plenul Camerei Deputaților. Astfel că, liderii unităților administrativteritoriale, în marea lor majoritate proveniți de la USL, vor avea buzunarele burdușite, în schimb, mamele vor fi nevoite să apeleze în continuare la sprijnul soților și a părinților pentru a avea posbilitatea de a-și crește copiii într-un mod decent. Este dezolant să asistăm zilnic la bătaia de joc a Guvernului Ponta și a Parlamentarilor USL, care nu contenesc să facă rabat la a aloca fonduri pentru bunăstarea oamenilor de casă ai acestei formațiuni iar românii continuă să fie condamnați la Umilință și Sărăcie Lucie”, spune preşedintele OF PDL Cluj, Mihaela Suciu.

Femeile democrat-liberale solicită doamnelor deputat a USL Cluj, Steluța Cătăniciu și Aurelia Cristea, să înțeleagă gravitatea situației și să nu voteze proiectul de lege privind creșterea salariilor liderilor unităților administrativ-teritoriale și să mijlocească în fața premierului Victor Ponta, astfel încât mamele din România să poată beneficia de suma modică de 500 de lei, ca și ajutor pentru fiecare copil născut.