Câteva zeci de manifestanţi au participat la un marş la Budapesta, duminică după-amiază, pentru a protesta faţă de proiectul unei mine de aur la Roşia Montană, în vestul României.

Partidul de opoziţie LMP s-a alăturat manifestanţilor, care au plecat în marş către ambasada României.

Aceasta este una dintre numeroasele demonstraţii care au avut loc în diverse oraşe din lume în semn de solidaritate cu protestatarii care manifestează în România timp de mai multe săptămâni, a declarat Robert Fidrich de la Prietenii Pământului Ungaria, care a organizat protestul.

Demonstranţii au cerut Guvernului român să revoce o autorizaţie de mediu care ar permite exploatarea cu cianuri a zăcămintelor de la Roşia Montană şi să acţioneze în vederea înscrierii acestei zone pe lista patrimonului mondial al UNESCO, a declarat el. Ei au cerut, de asemenea, Uniunii Europene, să interzică exploatarea cu cianuri, a adăugat Fidrich.

Andras Schiffer, copreşedinte al LMP, i-a cerut premierului Viktor Orban să spună Parlamentului ce s-a făcut în ultimele luni pentru rezolvarea problemei.

Mediafax