Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu, împreună cu domnii vicepreşedinţi Ioan Oleleu şi Vakar Istvan, a participat astăzi, 27 septembrie 2013, la ceremonia publică de inaugurare a subunităţii de pompieri şi SMURD din comuna Mociu, judeţul Cluj.

Subunitatea inaugurată astăzi deserveşte aproximativ 25.000 de persoane din 10 comune de pe raza judeţului Cluj, respectiv Buza, Căianu, Cămărașu, Cătina, Frata, Geaca, Mociu, Pălatca, Suatu și Țaga. În dotarea acesteia se află o ambulanţă SMURD de tip B2 şi două autospeciale de stins incendii de capacitate medie și mărită, precum și echipamente pentru intervenții de descarcerare. Pentru amenajarea sediului necesar înfiinţării şi funcţionării subunităţii de pompieri şi SMURD Mociu, Consiliul Judeţean Cluj a alocat nu mai puţin de 850.000 de lei.
“Beneficiile investiţiei pe care o inaugurăm astăzi şi pe care am finanţat-o semnificativ se referă inclusiv la reducerea considerabilă a timpului de răspuns pentru deplasarea la intervențiile din această zonă a judeţului, cu consecinţe pozitive în ceea ce priveşte salvarea de vieţi şi de bunuri. Este un nou pas făcut de către Consiliul Judeţean în vederea asigurării de condiţii civilizate de trai pentru toţi cetăţenii judeţului, în sensul unei dezvoltări echilibrate a tuturor zonelor Clujului, nu doar a mediului urban. Forul administrativ judeţean va continua să sprijine activitatea şi extinderea SMURD, prin alocări financiare atât pentru realizarea de noi puncte de intervenţie în judeţ cât şi pentru achiziţionarea de echipamente”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Horea Uioreanu.

Având în vedere importanţa investiţiei inaugurate astăzi pentru un număr semnificativ de clujeni, la ceremonia de inaugurare au participat numeroase oficialităţi precum domnul Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, IPS Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, parlamentari clujeni, prefectul judeţului Cluj, inspectorul şef al ISU Cluj, consilieri judeţeni, primari ai comunelor învecinate etc

NapocaNews